Acasă Actualitate MApN este în alertă: două aeronave ridicate de la sol / Mesaj...

MApN este în alertă: două aeronave ridicate de la sol / Mesaj Ro-Alert primit de unii români

0



Duminică, 8 noiembrie, sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale (MApN) a detectat o țintă aeriană la aproximativ 30 de kilometri est de Insula Șerpilor, în spațiul aerian al Ucrainei, transmite Ministerul Apărării Naționale.

Anunțul MApN

„Două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene Spaniole, aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană, au decolat de la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu.

Centrul Național Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență în vederea instituirii măsurilor de alertare a populației din estul județului Tulcea, iar la ora 1402 a fost transmis un mesaj RO-Alert.

Vom reveni cu informații suplimentare, pe măsură ce acestea vor fi disponibile”, a transmis MApN.

Context

Alertele aeriene sunt tot mai dese în ultimul timp, pe măsură ce războiul din Ucraina avansează, iar atacurile se înmulțesc.

Ultimele atacuri rusești în Ucraina

Armata rusă a atacat din nou infrastructura energetică ucraineană, noaptea trecută, iar în urma atacurilor, peste 600.000 de oameni din regiunea Dnipropetrovsk au rămas fără energie electrică, relatează Rador Radio România.

De asemenea, au avut loc atacuri şi în alte regiuni.

Campania rusească de bombardare a infrastructurii energetice ucrainene continuă, în condiţiile în care a cincea iarnă a războiului se apropie. Ucrainenii cred că va fi cea mai grea de până acum.

Guvernatorul regiunii Dnipropetrovsk a declarat că mai multe spitale şi obiective esenţiale de infrastructură au fost nevoite să recurgă la generatoare pentru a-şi asigura energia necesară.

De asemenea, a spus că operaţiunile de reparare a avariilor sunt complicate de bombardamentele ruseşti necontenite. Şi în alte regiuni s-au înregistrat pene de curent din cauza atacurilor ruseşti, precum Jitomir, Harkiv, Poltava şi Kiev.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .