Actorul american Richard Harrison, cunoscut în special pentru rolurile sale din filme din genul „spaghetti western” şi de aventură, a decedat la vârsta de 90 de ani, informează joi agenţia de presă EFE.
Richard Harrison a încetat din viaţă vineri, 18 septembrie, din cauze naturale, la Los Angeles, potrivit unui anunţ al producătoarei Joan Borsten, prietenă apropiată a actorului, potrivit The Hollywood Reporter (THR), potrivit Agerpres.
Actorul, originar din Salt Lake City, a părăsit Hollywoodul pentru Italia la începutul anilor 1960 şi şi-a construit o carieră de succes în filme de categorie B, departe de casă.
Cu o statură impunătoare, Harrison a câştigat faimă şi avere peste hotare jucând în filme de aventuri din genul cunoscut sub numele de „sword-and-sandal”, în pelicule „spaghetti western” şi în producţii cu ninja cu buget redus.
După ce a interpretat roluri secundare în filme hollywoodiene precum „Too Much, Too Soon” şi „South Pacific”, ambele din 1958, Harrison s-a mutat în Italia şi a jucat în producţii precum „The Invincible Gladiator” (1962).
El a jucat, de asemenea, în „Gunfight at Red Sands” din 1963 şi a refuzat rolul oferit de regizorul Sergio Leone în pelicula „A Fistful of Dollars”, recomandându-l în schimb pe Clint Eastwood.
La sfârşitul anilor ’70, când locurile de muncă din Europa au început să se rarească, Harrison a jucat în numeroase filme cu ninja cu buget redus, produse la Hong Kong, timp de aproximativ un deceniu.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .