Patru persoane au fost rănite, joi seară, în urma coliziunii între două autoturisme la intersecţia străzilor Nicolae Iorga şi Luptei din municipiul Sibiu.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu a anunţat că trei dintre răniţi sunt cetăţeni străini, cu vârste între 27 şi 53 de ani.
„Din primele cercetări efectuate la faţa locului, poliţiştii rutieri au stabilit faptul că, în timp ce conducea un autoturism pe strada Nicolae Iorga din municipiul Sibiu, la intersecţia cu strada Luptei, un bărbat, în vârstă de 26 de ani, cetăţean străin, nu ar fi acordat prioritate de trecere şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de către un bărbat, în vârstă de 30 de ani, din judeţul Vâlcea”, precizează IPJ Sibiu via Agerpres.
Conform sursei citate, cercetările sunt continuate în vederea stabilirii tuturor circumstanţelor producerii accidentului rutier.
Toate cele patru victime au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe Sibiu în stare stabilă. O altă persoană a refuzat transportul la spital.
„Cele trei echipaje sosite la faţa locului au acordat asistenţă medicală următoarelor patru persoane: un bărbat de 27 de ani, cu traumatism cranio-cerebral acut; un bărbat de 53 de ani, cu traumatism cranian; o femeie de 44 de ani, cu contuzii la nivelul coloanei cervicale şi al umărului stâng; un bărbat de 30 de ani, cu o contuzie la nivelul coloanei cervicale”, informează Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Sibiu.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .