Acasă Actualitate Bărbat din Lugoj, reținut după ce s-ar fi dat drept polițist rutier

Bărbat din Lugoj, reținut după ce s-ar fi dat drept polițist rutier

0



Un bărbat de 35 de ani din Lugoj a fost reținut, joi, după ce s-ar fi dar drept polițist și ar fi oprit o mașină la control, iar ulterior l-ar fi speriat pe șofer, susținând că i-ar fi dat amendă.

„La data de 29 octombrie 2026, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Lugoj au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, bănuit de săvârșirea infracțiunii de uzurpare de calități oficiale”, transmite IPJ Timiș.

Fapta s-ar fi petrecut la începutul lunii octombrie. Falsul polițist ar fi oprit la control o mașină, pe strada Caransebeșului din orașul Lugoj. Acesta pretindea că era în patrulă.

„Persoana respectivă i-ar fi solicitat documentele personale și pe cele ale autoturismului, invocând faptul că unul dintre stopurile acestuia nu funcționa. După remedierea problemei, bărbatul care ar fi pretins că este polițist i-ar fi restituit documentele, afirmând că i-ar fi aplicat o amendă în cuantum foarte mare, fără a-i înmâna vreun document justificativ, fapt ce i-ar fi provocat o stare de temere”, informează sursa citată de Agerpres.

Ulterior, bărbatul a fost identificat, fiind vorba despre un tânăr de 35 de ani.

Poliția a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uzurpare de calități oficiale.

Tânărul de 35 de ani a fost reținut, joi, iar acesta își va petrece următoarele 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .