Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a scăzut în primele cinci luni din acest an, faţă de perioada 1 ianuarie – 30 aprilie 2025, atât ca serie brută cu 5,5%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 5,3%, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS) publicate luni.
Scăderi pe toate marile categorii de vânzări
Evoluţia volumului cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul a fost determinată de scăderile înregistrate la vânzările de produse nealimentare (-7,9%), vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (-3,7%) şi la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (-2,8%).
Pe serie ajustată, scăderi au înregistrat vânzările de produse nealimentare (-7,7%), vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (-3,5%) şi comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (-1,7%).
Comerţul a crescut în mai faţă de aprilie
În luna mai din acest an comparativ cu luna anterioară, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, a crescut, pe ansamblu, cu 1,2%, datorită avansului înregistrat la vânzările de produse nealimentare (+3,2%) şi la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+0,5%). Comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate a scăzut cu 2,3%.
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a crescut, pe ansamblu, în luna mai 2026, comparativ cu luna precedentă, cu 1,3%, datorită creşterilor înregistrate la vânzările de produse nealimentare (+2,3%) şi la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+2,2%). Comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate a scăzut cu 0,5%.
Faţă de mai 2025, comerţul rămâne pe minus
Comparativ cu luna mai 2025, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, a înregistrat o scădere, pe ansamblu, cu 4,5%, ca urmare a declinului înregistrat la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (-5,5%), vânzările de produse nealimentare (-4,8%) şi la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (-3,5%).
Totodată, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna mai 2026, comparativ cu luna mai a anului precedent, comerţul a înregistrat un declin, pe ansamblu, cu 4,7%, ca urmare a scăderilor înregistrate la vânzările de produse nealimentare (-5,3%), vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (-4,3%) şi la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (-2%).







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .