Acasă Economie Bolt vrea să introducă în Europa cel puțin 25.000 de robotaxiuri în...

Bolt vrea să introducă în Europa cel puțin 25.000 de robotaxiuri în parteneriat cu Lucid

0



Platforma de car-sharing Bolt intenţionează să introducă în circulaţie cel puţin 25.000 de vehicule complet autonome în Europa, în colaborare cu producătorul american de vehicule electrice Lucid, au anunţat joi cele două companii, transmite Reuters.

Companiile nu au dezvăluit un orizont de timp pentru atingerea acestui obiectiv şi nici valoarea investiţiei planificate, însă Bolt a precizat că urmăreşte să ajungă la o flotă de vehicule autonome de 100.000 de unităţi în 2035.

Europa este interesată să-şi dezvolte capacităţile de conducere autonomă, pe fondul concurenţei tot mai mari din partea Statelor Unite şi a Chinei.

„Credem că, în timp, va exista loc pentru milioane de robotaxiuri în Europa”, a declarat directorul general de la Bolt, Markus Villig, menţionând că principalul obstacol în acest sens îl reprezintă reglementările de siguranţă din regiune, mult mai stricte decât cele din SUA şi China.

Europa „are cu siguranţă potenţialul” de a dezvolta tehnologia necesară, a adăugat Markus Villig, avertizând totodată că o dependenţă pe termen lung de importurile din pieţe concurente ar reprezenta un risc strategic major. „Pe termen lung, trebuie să dezvoltăm această tehnologie în cadrul UE, pentru cerinţele UE şi conform standardelor locale. Pur şi simplu nu există niciun partener cu care să putem colabora în acest sens”, a spus Villig.

În cadrul parteneriatului cu Lucid, Bolt va deţine şi va opera flota de vehicule, iar cele două companii preconizează să utilizeze sistemul Hyperion, creat de producătorul american de cipuri Nvidia, pentru operarea vehiculelor. Robotaxiurile vor fi fabricate la noua facilitate de producţie a Lucid din Arabia Saudită, a cărei punere în funcţiune este programată pentru începutul anului viitor.

Parteneriatul dintre Bolt şi Lucid reflectă tranziţia robotaxiurilor de la programe-pilot la implementarea comercială, în special în Europa, pe măsură ce concurenţa se intensifică, iar companiile se întrec în extinderea operaţiunilor. Uber, Verne şi Pony.ai au lansat servicii de robotaxi la Zagreb în luna august, în timp ce Waymo (companie deţinută de Alphabet) testează vehicule autonome la Munchen, pregătind o lansare în Germania la sfârşitul anului 2027.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .