Acasă Sport Messi, penalty ratat și cartonaș galben într-o înfrângere usturătoare pentru Inter Miami

Messi, penalty ratat și cartonaș galben într-o înfrângere usturătoare pentru Inter Miami

0



Lionel Messi a ratat un nou penalty şi a primit un cartonaş galben în meciul în care echipa sa, Inter Miami, a suferit o înfrângere categorică, cu 1-4, la Nashville SC, într-un meci între primele două clasate din Major League Soccer, informează AFP, potrivit Agerpres.

Messi a ratat lovitura de la 11 metri în prima repriză, a treia sa ratare consecutivă de la punctul cu var, după cele înregistrate în meciurile cu Austria şi Egipt din cadrul Cupei Mondiale din 2026.

Atacantul în vârstă de 39 de ani a fost ulterior avertizat în minutul 59, dar a şi oferit pasa decisivă pentru singurul gol al echipei sale.

Messi a avut două în bară în timpul prelungirilor din repriza secundă.

Acesta a fost primul său meci jucat integral de la decesul tatălui său, Jorge Messi, survenit pe 8 august, la vârsta de 68 de ani, în urma unei boli.

Nashville conduce în clasamentul MLS cu 43 de puncte şi un bilanţ de 13 victorii, două înfrângeri şi patru egaluri, în timp ce deţinătoarea titlului, Inter Miami, ocupă locul al doilea, cu 38 de puncte.

În luna martie, echipa din Tennessee eliminase deja formaţia din Miami în optimile de finală ale Ligii Campionilor CONCACAF.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .