Acasă Sănătate 3 din 4 români opresc tratamentul înainte de termen, în țara cu...

3 din 4 români opresc tratamentul înainte de termen, în țara cu cea mai mare mortalitate tratabilă din UE (studiu)

0


  • Doar 23% dintre români urmează tratamentul prescris până la capăt, iar 34% declară că îl întrerup atunci când încep să se simtă mai bine, arată cel mai recent studiu CES Bucharest.

  • Doar 13% dintre români discută cu medicul despre simptomele persistente, iar 58% aud des termeni medicali pe care nu îi înțeleg.

  • România ocupă primul loc în UE la decese care ar fi putut fi tratate: 200 decese la 100.000 de locuitori, de 2,3 ori peste media europeană, conform Eurostat.

Doar 23% dintre români urmează întotdeauna tratamentul prescris până la final, iar 3 sferturi dintre ei au întrerupt cel puțin o dată un tratament înainte de termen, arată un studiu realizat de CURS pentru platforma #UndeDoare, dezvoltată de BUCHAREST CENTER FOR ECONOMY & SOCIETY (CES Bucharest). Doar 13% discută cu medicul despre simptomele persistente și doar 12% își fac o programare atunci când o durere nu trece.

Datele vin în contextul în care România are cea mai mare rată de mortalitate tratabilă din Uniunea Europeană: aproximativ 200 de decese la 100.000 de locuitori sub 75 de ani în 2023, față de o medie europeană de 86,8, potrivit Eurostat[i]. Mortalitatea tratabilă cuprinde decesele care ar fi putut fi evitate prin diagnostic și tratament la timp și eficient.

Potrivit profilului de țară State of Health in the EU 2025, realizat de OCDE și Comisia Europeană, principalele cauze de deces tratabil în România sunt cardiopatia ischemică, pneumonia și accidentul vascular cerebral.[ii] Cel mai mare decalaj față de restul Uniunii apare însă la hipertensiunea arterială și la pneumonie: în cazul acestora, mortalitatea tratabilă a fost în România de aproape 6 ori mai mare decât media UE. Hipertensiunea se depistează printr-o simplă măsurare a tensiunii arteriale, se tratează cu medicamente disponibile de zeci de ani și este, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, o cauză majoră de infarct, accident vascular cerebral și deces prematur.

Conform aceluiași studiu, doar 13% dintre români declară că discută cu medicul despre durerile sau disconforturile persistente ori recurente. 34% au în prezent o durere sau un disconfort pe care nu l-au menționat niciodată unui medic, considerând că nu este ceva grav. Alți 20% știu că ar trebui să meargă la medic, dar amână, iar 14% spun că probabil nu vor merge niciodată pentru problema respectivă.

În cazul unei dureri care persistă mai multe zile, 39% iau un medicament din casă sau din farmacie fără să consulte un medic, 23% caută informații pe internet, iar doar 12% își fac o programare. 19% dintre respondenți nu au ajuns la medic în ultimele 12 luni pentru o durere persistentă pentru că nu au avut timp sau bani pentru consultație.

58% dintre români nu înțeleg termenii medicali folosiți de medici sau farmaciști

58% dintre respondenți spun că aud des sau foarte des, în discuțiile cu medicii sau farmaciștii, termeni medicali pe care nu îi înțeleg. La ultima vizită în care au primit un diagnostic, doar 34% au înțeles complet diagnosticul și explicațiile medicului, iar 22% nu au înțeles prea bine, dar nu au cerut lămuriri.

Doar 23% dintre respondenți urmează întotdeauna tratamentul prescris până la final. Trei din patru declară că li s-a întâmplat să oprească un tratament înainte de termen. 34% au renunțat pentru că s-au simțit mai bine, 21% au uitat sau nu au mai continuat, 13% au renunțat pentru că tratamentul era prea scump, iar 7% de teama efectelor secundare.

studiu

Asigurarea publică acoperă doar jumătate din costul medicamentelor

Potrivit studiului CES Bucharest, 13% dintre respondenți au renunțat la un tratament pentru că era prea scump. În România, asigurarea publică acoperă doar jumătate din costul medicamentelor eliberate în farmacii, iar aproape 60% din banii pe care românii îi plătesc direct pentru sănătate merg pe medicamente[iii].

studiu

Studiul a fost realizat de CURS pentru CES Bucharest, la nivel național, pe un eșantion de 1.067 de respondenți adulți, rezidenți în România. Cercetarea, desfășurată la jumătatea anului 2026, a fost desfășurată față în față, la domiciliul respondenților. Eșantionul este probabilist, multistadial, stratificat și validat pe baza celor mai recente date ale Institutului Național de Statistică.

#UndeDoare este un program național de informare medicală și dialog în sănătate, dezvoltat de CES Bucharest. România are cea mai mare rată a deceselor tratabile din Uniunea Europeană (Eurostat), iar impactul bolilor cronice este în creștere, conform datelor INS. Multe dintre aceste decese pot fi evitate prin prevenție și diagnostic la timp, însă tot mai puțini pacienți ajung la medicul de familie pentru prevenție, potrivit State of Health in the EU: România 2025. De aceea, informarea corectă şi educația pentru sănătate, cu accent pe prevenție, precum şi dialogul aplicat pentru identificarea de soluții sustenabile pentru sistemul medical sunt esențiale pentru îmbunătățirea parametrilor de sănătate în România.


[i] Eurostat

[ii] State of Health in the EU in 2025

[iii] State of Health in the EU 2025

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .