Asociaţia Glasul Vieţii, fondată de părintele Dan Damaschin, a iniţiat o campanie de strângeri de fonduri pentru achiziţia unei mese chirurgicale pentru Secţia de chirurgie pediatrică a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Mavromati” Botoşani, relatează Agerpres.
Preotul Dan Damaschin a declarat joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Botoşani, că masa respectivă costă aproximativ 800.000 de lei, echivalentul a aproximativ 180.000 de euro.
Potrivit acestuia, implicarea Asociaţiei Glasul Vieţii este determinată exclusiv din dorinţa de a ajuta copiii aflaţi în suferinţă din judeţul Botoşani.
„Aşa cum mă ştiu, ca preot al tuturor copiilor, este o nedreptate să îmi canalizez energia doar pentru copiii din Iaşi. Pentru noi, cei care trăim alături de oamenii în suferinţă, să ştiţi că fiecare întâlnire cu omul este o întâlnire providenţială. Fiecare om car se apropie de moi şi ne cere ajutorul nu este o povară, ci este un om trimis de Dumnezeu faţă de care nu avem voie să întoarcem capul”, a afirmat preotul Damaschin.
La rândul său, managerul Spitalului Judeţean, Corneliu Prepeliţă, susţine că sprijinul acordat de preotul Damaschin are rolul de a simplifica birocraţia în materie de achiziţii publice.
„Am considerat oportun să încheiem această colaborare nu din considerentul că Spitalul Judeţean ‘Mavromati’ nu ar putea să achiziţioneze această masă de operaţie, ci din dorinţa evidentă de implicare a societăţii civile şi mai ales a părintelui Dan Damaschin, care are o notoritate la nivel naţional”, a menţionat managerul Corneliu Prepeliţă.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .