Unul dintre momentele cele mai aşteptate la parada de Ziua Naţională a Spaniei, este, conform tradiţiei, cel în care apare mascota unui batalion al Legiunii VIII. Este vorba de Babieca, o capră în vârstă de doi ani care a defilat alături de membrii Legiunii, scrie news.ro.
Mascota Legiunii este unul dintre elementele cele mai admirate şi mereu comentate. Babieca a urmat, la fel ca şi predecesorii săi, ritmul alert al companiei sale în anul în care se sărbătoreşte centenarul steagului lui Columb.
În timp ce majoritatea unităţilor de infanterie mărşăluiesc în ritmul regulamentar de 124 de paşi pe minut, Legiunea îşi impune ritmul caracteristic, specific şi vertiginos, de 160 de paşi pe minut, un ritm pe care Babieca îl urmează ascultătoare, scrie RTVE.
Înaintea paradei, Babieca s-a hrănit cu lucernă şi sare. Ea a participat la cel puţin două repetiţii: vineri, la cazarma din Alcalá de Henares, şi sâmbătă, la Getafe.
Această ediţie a paradei a marcat centenarul înfiinţării celui de-al VIII-lea Batalion al Legiunii 3, o unitate înfiinţată la 1 ianuarie 1926, la doar şase kilometri de Ceuta, în fosta cazarmă a Legiunii Spaniole din Dar Riffien.
O altă întâmplare amuzantă a zilei a fost cea în care prinţesei de Asturias i-a căzut „Toisón de Oro”, o insignă care i-a fost înmânată de rege în 2018 şi care reprezintă cea mai înaltă distincţie şi cel mai prestigios ordin de cavalerie acordat de Casa Regală a Spaniei. Leonor a ezitat, după care a ridicat-o cu permisiunea tatălui ei. Regele Felipe i-a prins-o în piept.
Străzile principale din Madrid au fost împodobite cu steaguri ale Spaniei. De asemenea, autobuzele din capitală au afişat steaguri de dimensiuni mai mici pe oglinzile retrovizoare.
La fel ca în anii trecuţi, prim-ministrul Pedro Sánchez a fost întâmpinat cu insulte, fluierături şi huiduieli la sosirea sa în Piaţa Cánovas del Castillo, unde a venit să asiste la ceremonia principală. Sánchez a sosit cu maşina oficială şi a aşteptat câteva minute înainte de a coborî şi de a se alătura autorităţilor pentru a-i întâmpina pe regi. Fluierăturile şi huiduielile s-au auzit din nou după sosirea membrilor familiei regale, în timpul salutului adresat de Familia Regală autorităţilor statului şi miniştrilor guvernului.
La parada de la Madrid au participat peste 4.300 de militari, 183 de vehicule şi 82 de aeronave.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .