Acasă Cultură VIDEO Momente istorice la Mănăstirea Peștera Sfântului Apostol Andrei din județul Constanța:...

VIDEO Momente istorice la Mănăstirea Peștera Sfântului Apostol Andrei din județul Constanța: Numeroși credincioși și ierarhi din țară și din străinătate au venit la chemarea ÎPS Teodosie

0



La Mănăstirea Peștera Sfântului Apostol Andrei din județul Constanța au venit astăzi credincioși din toată țara pentru a-i aduce cinstirea Apostolului Românilor. Pe scena amplasată în proximitatea Bisericii Așezământului Monahal, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de un sobor de ierarhi sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Iacov, Mitropolit de Mitilene, din Grecia. Cuvântul de învățătură a fost rostit de Preasfințitul Părinte Dimitrie, Episcop de Safita, care a subliniat chemarea fiecărui creștin de a mărturisi adevărul, asemenea Sfântului Apostol Andrei, care i-a vestit fratelui său, Petru, că L-a găsit pe Mesia.

”În primul rând, Sfântul Andrei este un model de sete după adevăr. După ce L-a întâlnit pe Hristos, nu s-a mândrit și nu s-a socotit mai presus decât ceilalți, ci îndată a mers și l-a chemat pe fratele său, pe Simon Petru, spunându-i cuvintele pe care inimile oamenilor le-au dorit mereu a le auzi, anume: „Am găsit pe Mesia”.

Astfel, Sfântul Andrei a devenit primul evanghelist al lui Hristos, cel dintâi vestitor al veștii celei bune, al venirii în trup a Mântuitorului, iar noi, cei botezați în numele lui Hristos, suntem chemați să vestim adevărul altora, dar de multe ori îl păstrăm doar pentru noi. Ne temem să-L mărturisim sau chiar Îl ascundem.

Cel care nu iubește adevărul nu Îl iubește pe Hristos, căci El Însuși a spus: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”, a spus Preasfințitul Părinte Dimitrie, Episcop de Safita.

La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a vorbit despre ospitalitatea de care Sfântul Apostol Andrei s-a bucurat în Sciția Minor.

„Nicăieri nu au fost apostolii primiți cu atâta dragoste, cu atâta bucurie, cu atâta sete după adevăr. Strămoșii noștri erau însetați după adevăr. De aceea L-au primit pe Sfântul Andrei. Și când a auzit, după ani de zile, că Sfântul Filip a fost gata să moară, chinuit, l-a chemat aici să se mângâie și a venit și a stat și Sfântul Filip 20 de ani.

De-aceea avem pe cel întâi chemat, că Sfântul Andrei l-a chemat pe Petru la Hristos, spunându-i: «Am aflat pe Mesia». Și al treilea chemat este Sfântul Filip.”, a declarat ÎPS Teodosie.

”Această sărbătoare este momentul central al anului bisericesc din mănăstirea noastră. De aceea, în primul rând, este o pregătire duhovnicească, care este o pregătire continuă, în sensul că mereu înălțăm rugăciuni în peștera Sfântului Apostol Andrei, ca să ne întărească, să ne vrednicească de această mare sărbătoare a ocrotitorului nostru.”, a declarat, la Trinitas TV, protosinghelul Melchisedec Negrea, egumenul Mănăstirii Peștera Sfântului Apostol Andrei.

Pe tot parcursul zilei, credincioșii s-au închinat la racla cu un fragment din moaștele Sfântului Apostol Andrei, aflată în patrimoniul mănăstirii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .