Noul antrenor al echipei FCSB, Marius Baciu, a susținut prima conferință de presă. Acesta a declarat că este mândru că a fost ales să încerce să facă echipa să depăşească momentele complicate prin care trece.
„Nu ai cum să nu te bucuri când primeşti o ofertă de la FCSB. Ştiu ce înseamnă FCSB. Este o datorie pe care o văd tot timpul, pentru că mi-a oferit totul. FCSB trece printr-o perioadă grea, ca să zic aşa, o perioadă normală, pentru că multe echipe şi jucători enormi au trecut prin probleme. Eu am fost cooptat într-un moment considerând că am făcut ceva pentru un club mare, unul dintre cele mai mari cluburi din Europa. Şi sunt foarte mândru. Foarte mândru că am fost jucător şi sunt foarte mândru că încerc să fac tot ce îmi stă în putinţă pentru a scoate echipa asta dintr-un moment complicat”, a declarat Baciu.
„Gura lumii nu o poţi astupa niciodată”
Tehnicianul spune că nu va încerca să răspundă criticilor care vor veni.
„Nu poţi să fii pe placul tuturor, oamenii sunt liberi să vorbească ce vor. Pe mine mă interesează ce consider eu să fac. Mai mult sufăr atunci când vorbesc de rău despre mine cei dragi, dar în rest înţeleg lumea. Vom încerca să le demonstrăm că s-au înşelat. Vom vedea ce se va întâmpla, gura lumii nu o poţi astupa niciodată”.
Baciu a explicat şi relaţia pe care o va avea cu patronul echipei FCSB, Gigi Becali.
„Sunt convins că antrenorii de dinaintea mea au făcut tot ce le-a stat în putinţă. Nu ştiu cu ce aş putea fi eu diferit faţă de ceilalţi Eu nu am venit să trag concluzii Am venit să încercăm să găsim cauzele rapid şi să putem ajunge acolo unde ne dorim, pas cu pas, zi cu zi. Gigi Becali mi-a cerut să fiu omul la care se aşteaptă el să fiu. Mi-a spus că voi fi susţinut din toate punctele de vedere şi mi-a plăcut foarte mult cum a pus problema. Sunt momente în care oricine ar veni nu ar putea să facă nimic şi s-a considerat că sunt unul dintre oamenii care prin trecutul meu mi-am lăsat oarecum amprenta la Steaua”, a afirmat antrenorul.
Antrenorul a stabilit tactica
„Un antrenor nu poate fi ofensiv sau defensiv, mă voi adapta în funcţie de ceea ce vom întâlni. Voi fi şi ofensiv şi defensiv, asta încerc să fac, sunt două faze diferite. Îmi place foarte mult organizarea jocului şi sper să fim o echipă mai bună. Eu prefer să fac fundaţia foarte solidă, orice antrenament începe cu partea defensivă şi va continua cu partea ofensivă”, a mai spus acesta.
Referitor la partida cu FC Botoşani din barajul de calificare în Conference League, tehnicianul a spus că este foarte important pentru viitorul echipei.
„Meciul cu Botoşani este foarte important. Meciul care va urma este foarte important pentru tot ce înseamnă mişcare FCSB-istă. E un meci pe care noi trebuie să îl pregătim în aşa fel încât să îl câştigăm, suntem datori cu toţii şi suntem conştienţi la ora actuală că trebuie să dăm totul. Pregătirea jocului a început de ieri şi va fi finalizată duminică seara când se va termina meciul”, a afirmat acesta.
Cine este Marius Baciu
Marius Baciu este, de marţi, noul antrenor principal de la FCSB. Fostul căpitan al Stelei, în tricoul căreia a câştigat trei titluri de campion, două Cupe şi două Supercupe ale României, va avea un staff format din Lucian Filip, Alin Stoica, Marius Popa, Ionuţ Zottu şi Horea Codorean, cărora li se vor adăuga Sorin Bucuroaia şi Alexandru Ioniţă.
Baciu a mai pregătit până acum echipe precum Pandurii Târgu Jiu, Poli Iaşi, Concordia Chiajna etc. Ultima oară el fusese director tehnic la echipa vâlceană FC Păuşeşti Otăsău (liga a treia).
FCSB s-a despărţit pe 9 martie de tehnicianul cipriot Elias Charalambous, în locul lui venind Mirel Rădoi, care a plecat pe 21 aprilie. De atunci, antrenor interimar a fost Lucian Filip.






