Ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, va discuta joi cu echipa SG Reform pentru a afla dacă o eventuală adoptare a Legii salarizării unitare după termenul de 31 august, dar înainte de cererea finală de plată din noiembrie, ar mai putea avea vreun impact asupra celor aproximativ 770 de milioane de euro din PNRR aflați în risc. Pîslaru avertizează însă că, potrivit regulilor Planului, măsurile adoptate după 31 august nu mai au șanse să fie decontate.
Dragoș Pîslaru a anunțat marți că va încerca să obțină o clarificare privind posibilitatea ca adoptarea Legii salarizării unitare în perioada următoare să mai producă efecte în evaluarea finală a PNRR.
Discuția de joi cu echipa SG Reform va viza atât Legea salarizării, reformă care nu a fost finalizată până la termenul stabilit, cât și componenta de decarbonizare, pentru care calendarul a fost amânat.
Pîslaru va întreba dacă adoptarea legii înainte de noiembrie mai poate avea vreun impact
Ministrul interimar spune că ultima versiune a proiectului Legii salarizării discutată cu partidele politice este publică și poate fi utilizată în cazul în care există voință pentru continuarea demersului.
Pîslaru vrea acum să afle dacă adoptarea legii înainte de cererea finală de plată ar mai putea influența evaluarea României, chiar dacă termenul de 31 august a fost depășit.
„Din perspectiva Ministerului Muncii, de data aceasta, ultima versiune pe care am discutat-o cu partidele politice a fost pusă public, deci ea este la dispoziţia partidelor politice şi acesta este mandatul de secretariat tehnic. Nu vă ascund că joi voi pune întrebarea: dacă se adoptă legea în perioada următoare, înainte să zicem de luna noiembrie, când ar trebui România să aibă cererea de plată finală, are vreun impact? Profesional vă pot spune în acest moment că, potrivit regulilor PNRR, orice depăşeşte 31 august nu are şanse să mai fie decontat. Dar nu înseamnă că nu voi urmări interesul României punând întrebările legate de acest lucru”, a precizat Pîslaru.
Pîslaru temperează însă așteptările privind posibilitatea recuperării banilor. Potrivit evaluării prezentate de acesta, regulile PNRR nu permit decontarea măsurilor care depășesc termenul de 31 august.
Cu toate acestea, ministrul interimar spune că va ridica oficial problema pentru a vedea dacă o adoptare a Legii salarizării înainte de evaluarea finală mai poate produce vreun efect.
Miza financiară asociată reformei este de aproximativ 770 de milioane de euro.
Pîslaru: Legea salarizării ar trebui adoptată chiar și fără miza PNRR
Dincolo de posibilitatea recuperării banilor, Pîslaru susține că România are nevoie de o Lege a salarizării unitare indiferent de condiționalitățile asumate prin PNRR.
„Din perspectiva mea, evident atâta timp cât asigur secretariatul tehnic, la Ministerul Muncii, sunt deschis să lucrez cu oricine îşi doreşte această lege, iar ulterior, dacă se doreşte adoptarea acestei legi, este un lucru bun pentru România. Cred cu adevărat că adoptarea unei legi de salarizare unitară este opţiunea potrivită pentru România şi că nu trebuie să o faci numai că este jalon în PNRR. Dar nu poţi să nu îmi ascund mâhnirea în condiţiile în care aveai totuşi un premiu, de 770 de milioane de euro, şi nu te-a interesat să găseşti un echilibru (…). Dacă lucrul ăsta Partidul Social Democrat l-a respins, evident, trebuie să-şi asume responsabilitatea”, a spus Dragoş Pîslaru.
Negocierile privind Legea salarizării unitare au eșuat înainte de termenul de 31 august. Pîslaru, care asigură și interimatul la Ministerul Muncii, a acuzat PSD că a blocat găsirea unui compromis asupra reformei.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .