Cu o zi înaintea hramului, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, i-a binecuvântat pe credincioșii Parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din municipiul Medgidia.
Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie la altarul de vară al bisericii parohiale și a rostit un cuvânt de învățătură.
„Credința trebuie să fie o trăire intensă, o unire cu Dumnezeu”, le-a spus Înaltpreasfinția Sa celor prezenți.
„Am anticipat aici, la biserica aceasta, sărbătoarea hramului, care este mâine, și am slujit astăzi ca să fie și aici bucurie pentru credincioși. Am adus moaște ale Sfântului Efrem cel Nou, cu rugăciunea atât de frumoasă și cuprinzătoare, iar la sfârșit toți să sărutați moaștele și icoana și să vă umpleți de har și de putere.
Credința nu este o informație. Credința trebuie să fie o trăire intensă, o unire cu Dumnezeu. Prin această credință trebuie să simțim că suntem uniți cu Dumnezeu. Dacă are credința această putere, să ne unească cu Dumnezeu, atunci și rugăciunea are putere.
De aceea, din Sfânta Evanghelie de astăzi desprindem stările sutașului. În primul rând, era credincios, dar era și smerit. Era păgân. De aceea a zis: «Nu sunt vrednic să intri în casa mea, că nu este curată casa mea. Zi numai cu cuvântul.»
Și Hristos i-a văzut credința și, iată, după credința lui i-a împlinit dorința.”, a spus ÎPS Teodosie.
În anul 1890, când a fost demarată construcția bisericii cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, în Medgidia existau șase geamii. La început, edificiul a purtat numele de Catedrala Ortodoxă, fiind ridicat pe ruinele unui castru roman.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .