Sfântul Apostol Filip, pomenit astăzi de Biserica noastră, este și ocrotitorul așezământului monahal din apropierea localității Adamclisi, județul Constanța.
Cu prilejul hramului, obștea mănăstirii și credincioșii care au participat la slujbă au primit astăzi binecuvântarea arhierească.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, care a rostit și un cuvânt de învățătură despre personalitatea Apostolului Filip.
„El, după ce a citit Vechiul Testament, era preocupat să-L cunoască pe Cel ce avea să vină să fie Mântuitorul întregii omeniri. De aceea, era nerăbdător să vadă: oare Îl va întâlni? Este timpul să vină?
Și iată, după ce Mântuitorul Hristos i-a ales pe cei doi frați, Andrei și Petru, l-a găsit pe Filip, care era în cale, și i-a zis: «Vino după Mine!».
După glas a cunoscut că nu este un glas obișnuit și, iată, a mers după Iisus. Și a mers după Iisus și s-a bucurat că L-a întâlnit pe Cel pe Care L-a cunoscut, după ținută, după glas, că este Cel așteptat, Mesia, despre Care citise în Scripturi.
Filip n-a vrut să se bucure singur de această descoperire. De aceea, l-a întâlnit pe un prieten al său, Natanael. A fost și acesta ucenic al Domnului.”, a spus ÎPS Teodosie.
În continuare, ierarhul a oficiat și un Te Deum cu prilejul sărbătoririi Zilei Dobrogei.
Situată în apropierea localității Adamclisi, Mănăstirea „Sfântul Apostol Filip” a fost înființată în anul 2005.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .