Credincioșii din Isaccea, județul Tulcea, au trăit astăzi momente istorice, după ce trei ierarhi ai Bisericii noastre au resfințit biserica Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”. Slujba de târnosire și Sfânta Liturghie au fost săvârșite de Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, împreună cu Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, și cu Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord. Cei trei ierarhi au vorbit atât despre însemnătatea Duminicii Femeii Samarinence, cât și despre importanța păstrării patrimoniului spiritual și cultural al Bisericii.
„Sfințirea bisericii este un moment atât de plin de daruri, de sărbătoare mare în cer și pe pământ. De aceea mulțumesc gazdei, Preasfințitului Visarion, și părintelui Igor, care ne-au chemat să fim aici, să fim cu credincioșii, să ne umplem de sfințenie de la biserica aceasta închinată Sfântului Gheorghe.”, a spus ÎPS Teodosie, la Trinitas TV.
„Ne-am bucurat că am adus prinos de mulțumire lui Dumnezeu pentru faptul că l-a ajutat pe părintele paroh și pe bunii credincioși de aici să-și vadă visul împlinit și, cu siguranță, și de astăzi înainte această biserică va fi o candelă aici, la marginea Dunării, în Dobrogea de Nord, o candelă a spiritualității ortodoxe și românești în același timp.”, a declarat PS Visarion.
„Fiind sfințirea acestui străvechi lăcaș de închinare, Preasfințitul Visarion, părintele paroh Igor și jertfelnicii enoriași m-au chemat și pe mine, dar și pe cei pe care îi păstoresc în Scandinavia, care își au rădăcinile aici, în această străveche cetate sfințită de apostoli și de mucenicii din Biserica primară.”, a adăugat PS Macarie.
În ultimii cinci ani, biserica a trecut printr-un amplu proces de restaurare. Pentru întreaga activitate, părintele paroh a fost hirotesit, cu acest prilej, iconom stavrofor.
„Biserica noastră a fost cunoscută încă din strămoși ca fiind biserica îngropată în pământ. Astăzi, biserica noastră strălucește. Astăzi ne bucurăm cu toții împreună cu cei trei ierarhi care au slujit împreună cu noi.”, a precizat părintele paroh Igor Padnevici.
Despre istoria lăcașului de cult și despre semnificația acestei zile a vorbit și părintele Felix Neculai, consilier eparhial:
„Trăiesc un moment de împlinire astăzi, cunoscând lucrările ce s-au făcut și activitatea acestei biserici încă din anii 1980. Și poate că astăzi s-a resfințit cea mai veche biserică din România, fără a exagera lucrul acesta, deoarece la piciorul Sfintei Mese al acestei biserici se găsește o piatră romană din anul 238, de pe timpul împăratului roman Maximin Tracul.”
În semn de recunoștință, părintele paroh le-a oferit celor trei ierarhi câte un engolpion și câte o icoană.






