Acasă Știri externe VIDEO Protestatari reținuți de forțele mongoleze, în loc să fie arestat Putin

VIDEO Protestatari reținuți de forțele mongoleze, în loc să fie arestat Putin

0



Președintele rus, Vladimir Putin, și-a încheiat marți vizita în Mongolia, unde mai mulți protestatari au fost reținuți. Autoritățile mongole nu au intervenit pentru a-l aresta pe Putin, respectând astfel obligațiile internaționale, și i-au organizat o întâlnire grandioasă, conform Novaia Gazeta, transmit Radio România și Rador.

 

Mongolezii au protestat în capitala țării împotriva vizitei liderului rus. La sosirea sa luni seara în capitala Mongolei, Putin a fost primit cu onoruri, nefiind totuși arestat la coborârea din avion. Mongolia, ca stat membru al CPI, ar avea obligația de a aplica un mandat de arestare împotriva liderului de la Kremlin.

În schimb, forțele de securitate au reținut cetățeni mongolezi, înainte ca Putin și președintele Mongoliei să ajungă la sediul guvernului. Un oficial mongol a explicat pentru Politico că țara sa depinde de Rusia pentru furnizarea de energie și că nu poate executa mandatul de arestare emis de CPI asupra lui Putin.

Provocare

Vladimir Putin, aflat sub un mandat de arestare emis în 2023 de Curtea Penală Internațională pentru „deportarea ilegală” a unor copii ucraineni, se afla pentru prima dată într-un stat membru CPI care ar fi trebuit să-l aresteze la sosire.

Mongolia a adoptat Statutul de la Roma în 2000 și l-a ratificat în 2002. Aceasta înseamnă că fiecare stat membru este obligat să rețină o persoană aflată pe teritoriul său, în baza unui mandat de arestare emis de CPI, așa cum este cazul lui Vladimir Putin.

Kremlinul a negat întotdeauna acuzațiile CPI împotriva lui Putin. Cu toate acestea, Putin s-a ferit de călătorii internaționale timp de aproximativ un an și jumătate, lipsind de la summitul BRICS din Africa de Sud din august 2023 și de la summitul G20 din India din septembrie același an.

În schimb, el a vizitat China în mai, Coreea de Nord în iunie și Azerbaidjanul la mijlocul lui august, însă niciuna dintre aceste țări nu este membră CPI.



LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.