Acasă Sport VIDEO Doliu imens în fotbal: A murit căpitanul 'Generației de Aur' –...

VIDEO Doliu imens în fotbal: A murit căpitanul 'Generației de Aur' – A condus echipa spre singurul titlu în Cupa Africii al țării sale

0



Ahmed Faras, figură emblematică a fotbalului marocan şi african, fost căpitan al „Leilor din Atlas” care a condus naţionala Marocului la câştigarea singurului titlu în Cupa Africii pe Naţiuni în 1976, a încetat din viaţă, miercuri, la vârsta de 78 de ani, în urma unei lungi suferinţe, a anunţat Federaţia marocană de fotbal, citată de AFP.

Preşedintele Federaţiei marocane de fotbal, Fouzi Lekjaa, şi-a exprimat „sincere condoleanţe şi întreaga compasiune pentru familie şi apropiaţii defunctului, precum şi pentru toată marea familie a fotbalului marocan”, conform Agerpres.

Atacant emblematic, Ahmed Faras a jucat toată cariera sa la clubul Jeunesse de Mohammedia (1965-1982), câştigând campionatul în 1980, Cupa Tronului în 1972 şi 1975, precum şi Supercupa în 1975. El a terminat, de asemenea, în poziţia de cel mai bun marcator al campionatului în 1969 şi 1973, cu 16 goluri, retrăgându-se din activitate în 1982.

Sub culorile echipei naţionale, el a înscris 36 de goluri în 94 de selecţii între anii 1960-1980, un record.

În 1975, el a devenit primul marocan şi arab care a cucerit „Balonul de Aur african”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.