Primarul general Ciprian Ciucu informează, în contextul vijeliei şi al inundaţiilor fără precedent din Capitală, precum şi al unei noi avertizări de furtună în următoarele ore, că Bucureştiul are nevoie urgentă de investiţii pentru construirea a două bazine de retenţie mari, care să descarce treptat apa în Râul Dâmboviţa – în funcţie de viitură – şi să o reţină pentru irigaţii, în perioadele secetoase, relatează News.ro.
Care e problema
Edilul afirmă că actuala infrastructură de canalizare şi de preluare a apelor pluviale nu a fost proiectată pentru „astfel de fenomene meteorologice”, adăugând că în aproximativ zece ore, cantitatea medie de precipitaţii în Capitală a totalizat 69,90 l/mp.
„Nu lamentări, ci soluţii. Actuala infrastructură de canalizare şi de preluare a apelor pluviale are multe limite: nu a fost proiectată pentru astfel de fenomene meteorologice.
În doar câteva ore, cantitatea medie de precipitaţii care s-a descărcat pe suprafaţa Municipiului Bucureşti a fost de 69,90 l/mp în aproximativ 10 ore.
Bucureştiul a ajuns 75% impermeabil (opinia unui specialist), din cauza dezvoltării şi a neaplicării unor metode şi tehnici de construcţie care să permită permeabilitatea apei. Da, este adevărat, sunt mai costisitoare, dar merită”, afirmă primarul Capitalei, Ciprian ciucu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Edilul spune că, în condiţiile în care fenomenele extreme vor fi mai dese, autorităţile locale se pregătesc pentru a le face faţă.
„Ce este de făcut? Pe scurt, investiţii. Mai detaliat, avem «mapate» vulnerabilităţile şi ştim unde să intervenim! Este nevoie de bazine, bazine, bazine. În loc să scoatem apa pe stradă, cum se întâmplă acum, trebuie să construim în amonte două bazine de retenţie mari, care să descarce treptat apa în Râul Dâmboviţa (în funcţie de viitură) şi să o reţină pentru perioadele secetoase, pentru irigaţii”, afirmă Ciucu.
Primarul general spune că vârfurile de viitură „pot fi atacate prin construirea a două mari bazine, unul sub Parcul Izvor şi unul sub Parcul Operei”, care vor „degreva” vârfurile de ploaie.
„Am discutat cu Apa Nova, pe parcursul ultimelor luni, despre investiţiile necesare în Bucureşti pentru limitarea riscului de inundaţii. Avem deja un plan şi soluţii pentru finanţarea acestor investiţii. Urma să vi le prezint, dar, dat fiind contextul curent, le menţionez încă de acum. Dădusem deja dispoziţie Direcţiei de Servicii Publice din PMB să organizeze comisiile comune cu Apa Nova pentru a discuta planul asumat de investiţii. L-am ales pe cel maximal, dar vi-l voi prezenta într-o conferinţă de presă”, precizează Ciucu.
Vestea bună
Potrivit primarului, vestea bună este că Apa Nova lucrează deja la un studiu de fezabilitate, început în acest an, pentru un bazin care va fi, conform studiului, cel mai probabil (în funcţie de studiu), sub parcarea rotundă de la intrarea în Parcul Carol, din Sectorul 4.
„Rolul lui este de a prelua viitura de pe deal şi va acoperi zona cu str. Slobozia, str. Episcopul Chesarie etc. Aici riscul este mare, vedeti fotografia cu Parcul Carol sub apă. În zona Tineretului/Văcăreşti, Apa Nova a început deja lucrările la un bazin. Este în lucru bazinul de retenţie de la Lunca Cetăţii din Sectorul 3; acum se face reţeaua de canalizare. Ideea de bază este că, mai ales în zonele depresionare, apa de ploaie trebuie dusă în Dâmboviţa, şi nu în canalizare. Canalizarea nu face faţă”, explică primarul Capitalei.
Edilul precizează că acestea sunt „soluţiile realiste” pentru a limita riscurile de inundaţie în Bucureşti.
„Mă ocup să se întâmple, este o chestiune de siguranţă! Suplimentar, vom introduce în toate proiectele noastre publice elemente specifice conceptului de oraş-burete. Dar nu va fi suficient să le aplice PMB, trebuie să le aplice şi Primăriile Sectoarelor! Discut cu primarii sectoarelor!”, mai spune Ciprian Ciucu.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .