Acasă Actualitate VIDEO Angajări pe șpăgi de mii de euro și posturi pregătite pentru...

VIDEO Angajări pe șpăgi de mii de euro și posturi pregătite pentru rude la Metrorex: Un fost salariat rupe tăcerea despre sistemul din subteran

0



Acuzații grave privind angajările și promovările la Metrorex. Un fost salariat al companiei susține că pentru obținerea unui loc de muncă s-ar fi plătit sume de până la 10.000 de euro, iar relațiile de familie ar fi deschis drumul către posturi avantajoase. Într-o anchetă realizată de Observator, acesta descrie mecanismul prin care anumite persoane ar fi fost angajate pe posturi de unde erau ulterior transferate în funcțiile dorite. Dezvăluirile apar după ce administrația Metrorex a avut nevoie de mai multe săptămâni pentru a identifica 13 angajați care să nu fie rude între ei.

Un fost angajat Metrorex dezvăluie cum s-ar fi obținut locurile de muncă: „10.000 de euro, 7.000 de euro”

Relațiile de familie și banii ar fi reprezentat, în anumite situații, cheia pentru obținerea unui loc de muncă la Metrorex. Un fost salariat al companiei a povestit, pentru Observator, că exista un sistem informal prin care angajații își puteau aduce rudele în companie.

„Era un cod nescris al lor. Îl știau. Știam cum semnează persoana respectivă. Și mă uitam. Zicea: Băi, gata, uite, să-l angajez și eu pe nepotă-miu”, a relatat fostul angajat Metrorex.

Potrivit acestuia, în anumite perioade, pentru ocuparea unui post s-ar fi cerut sume considerabile, care ajunseseră să îi surprindă inclusiv pe salariații companiei.

„A fost o perioadă la angajări care se ajunsese la niște sume care nouă nu ne venea să credem”, a declarat bărbatul.

Întrebat de reporter despre valoarea sumelor vehiculate, fostul salariat a răspuns: „10.000 de euro, 7.000 de euro”.

Posturi „cu dedicație” și transferuri pregătite dinainte

Mărturiile fostului angajat indică faptul că relațiile personale ar fi contat nu doar la recrutare, ci și în evoluția profesională a unor salariați.

Acesta susține că anumite persoane erau încadrate inițial pe posturi diferite de cele pe care urmăreau să le ocupe, pentru ca ulterior să fie transferate în secții mai avantajoase, unde salariile erau mai mari și programul de lucru mai lejer.

„Voiai să iei un post de inginer la o secție mai bună, unde se câștiga mai bine și programul mult mai lejer, sau să lucrezi în minister, se angaja la o secție de linii și tunele. Petreceau o perioadă de timp și pe urmă se ducea unde era dedicația, unde era locul lui”, a explicat fostul salariat.

Potrivit relatării sale, asemenea practici ar fi continuat ani la rând, ceea ce ar putea explica prezența mai multor membri ai acelorași familii în diferite secții ale companiei.

Rude până la nivelul conducerii Metrorex. Ce răspunde compania

Legăturile de familie dintre angajații Metrorex se regăsesc inclusiv la nivelul conducerii.

Soțul directoarei companiei a lucrat, la rândul său, la metrou, de unde s-a pensionat. Fiica acestora figurează în continuare printre angajații Metrorex, însă în prezent se află în concediu pentru creșterea copilului.

Conducerea companiei nu a acceptat solicitarea Observator de a acorda un interviu pe tema angajărilor și a relațiilor de rudenie dintre salariați.

Într-un răspuns transmis în scris, reprezentanții Metrorex au susținut că procedurile de recrutare și angajare sunt organizate cu respectarea legislației în vigoare.

Liderul sindical Marian Artimon, întrebat despre nepotul său angajat la Metrorex

Și președintele Unității – Sindicatul Liber Metrou (USLM), Marian Artimon, are o rudă care lucrează în companie.

Întrebat de reporteri dacă nepotul său îi este subordonat, liderul sindical a precizat că acesta ocupă o poziție superioară în ierarhie.

„Nu este subordonat în niciun fel, ba e mai mare în grad ca mine, ca să zic așa”, a declarat Marian Artimon.

Liderul USLM a explicat că are o vechime de 36 de ani la metrou, în timp ce nepotul său lucrează în companie de zece ani. El a contestat ideea că simpla angajare a unei rude ar reprezenta nepotism.

„Am 36 de ani de metrou, el are 10. Nu știu ce înțelegeți prin nepotism. Că are un nepot care și el s-a angajat în Metro sau că îl favorizează pe nepot?”, a întrebat Artimon.

După ce reporterul a precizat că întrebarea vizează o eventuală favorizare a nepotului, liderul sindical a respins această posibilitate, invocând principiile sale și responsabilitatea individuală a fiecărui salariat.

„Nu am așa ceva cunoștință pentru că nu sunt în concordanță cu principiile mele. Cine greșește să plătească. Eu niciodată n-am protejat pe nimeni pentru că ai venit aici, ai dat un examen, ți-ai asumat”, a afirmat Marian Artimon.

Existența unor relații de rudenie între salariații aceleiași companii nu reprezintă, în sine, o încălcare a legii. Problema apare atunci când aceste legături influențează angajarea sau promovarea unei persoane.

Program preferențial pentru angajații favorizați: „Știai care e cu dedicație”

Fostul angajat Metrorex susține că diferențele de tratament dintre salariați se reflectau inclusiv în organizarea programului de lucru.

Potrivit acestuia, în timp ce unii angajați aveau numai patru zile libere într-o lună, alții beneficiau de șase, șapte sau opt zile libere.

Bărbatul a relatat că persoanele favorizate ar fi beneficiat și de un tratament diferit în timpul controalelor, iar relațiile apropiate cu cei care efectuau verificările erau vizibile pentru colegi.

„Își făcea programul cum vrea el. Tu lucrai toată luna pe patru libere și ăla lucra pe șapte libere sau pe opt sau pe șase. Când venea cu un control ceva, îl vedeai că se ducea la el și îl saluta sau chestii de astea. Același lucru era la toate secțiile și la secție la mine la fel era. Deci știai care e cu dedicație”, a povestit fostul salariat.

Angajările pe relații, o practică semnalată și în alte instituții publice

Specialiștii consultați de Observator atrag atenția că problema angajărilor influențate de relații personale depășește cazul Metrorex.

Bogdan Fârșirotu, fondatorul unui centru de formare profesională, susține că în instituțiile publice există o practică informală prin care noii angajați sunt întrebați cine i-a ajutat să obțină postul.

„La stat este o cutumă. Dacă îi asculți pe oamenii care lucrează la stat, ei spun așa: Întrebarea este cine te-a adus aici”, a explicat Bogdan Fârșirotu.

Acesta consideră că discuțiile dintre angajați se concentrează frecvent asupra persoanei care a facilitat accesul în instituție sau asupra modului în care candidatul a aflat despre concurs, nu asupra competiției propriu-zise.

La rândul său, Pompiliu Ioan Wan Buzduga, președintele Sindicatului FORUM, avertizează că asemenea practici pot permite accesul în administrație al unor persoane care nu au pregătirea profesională necesară.

„Acești oameni nu că nu intră legal, dar nici nu sunt pricepuți, ceea ce nu face altceva decât să deprofesionalizeze tot ce înseamnă sistemul administrativ. Fenomenul ăsta nu se întâmplă de azi, de ieri, se întâmplă de peste 30 de ani”, a declarat acesta.

Salariile și beneficiile din sectorul public, o miză pentru ocuparea posturilor

Victor Giosan, expert în administrație publică, consideră că remunerațiile și avantajele oferite pentru anumite funcții din sectorul public pot crește interesul pentru ocuparea acestora, dar și tentația de a încălca regulile.

El a indicat în special posturile din companiile de stat, autoritățile de reglementare și ministere, unde veniturile pot fi atractive.

„Salariile în anumite domenii de la stat, anumite companii de stat, anumite poziții în autorități de reglementare, anumite poziții, în anumite ministere sunt foarte bine plătite și vin și cu alte avantaje”, a explicat Victor Giosan.

Expertul a avertizat că interesul ridicat pentru asemenea funcții poate determina încălcarea normelor etice sau chiar a procedurilor de angajare.

Potrivit datelor prezentate de sursa citată, în România, veniturile medii din sectorul privat depășesc 7.200 de lei, în timp ce în sectorul public acestea sunt sub 6.500 de lei.

Diferențele pot fi însă influențate de sporurile acordate anumitor categorii de salariați, care majorează considerabil veniturile lunare.

Cât câștigă angajații Metrorex. Sporurile pot duce veniturile la 10.000 de lei

Fostul salariat Metrorex a explicat că, în afara directorilor, care beneficiază de remunerații mult mai mari, există angajați ale căror venituri lunare pot ajunge la aproximativ 8.000-10.000 de lei.

Potrivit acestuia, sporurile pentru activitatea în subteran și pentru siguranța circulației au o contribuție importantă la salariile încasate.

„În afară de vârfuri, de directori, care au niște salarii babane, ceilalți s-ar putea să ajungă undeva pe la 8-9, până în 10.000 de lei pentru că la noi sunt sporurile”, a explicat fostul angajat.

Acesta a precizat că sporurile aferente muncii în subteran și siguranței circulației reprezintă un procent de 40%.

Metrorex are datorii de miliarde, dar numărul angajaților continuă să crească

În ciuda situației financiare dificile, compania de transport subteran și-a majorat numărul salariaților în ultimii ani.

Metrorex înregistrează pierderi de sute de milioane de lei și datorii de ordinul miliardelor, însă efectivul de personal a crescut de la aproximativ 4.100 de angajați în 2016 la 4.800 în 2025.

Fostul salariat consideră că dorința angajaților de a-și aduce copiii sau nepoții într-un loc de muncă stabil și relativ bine remunerat ar contribui la perpetuarea relațiilor de familie în companie.

„Oamenii … și se trag unii după alții, în general, ca în toate regiile bănuiesc. Că fiecare vrea să-și tragă copilul sau nepotul la un serviciu stabil și cât de cât bine remunerat”, a afirmat acesta.

Ministrul Transporturilor anunță că va cere explicații

Dezvăluirile privind presupusele angajări pe bani și favorizarea rudelor au fost aduse și în atenția ministrului Transporturilor, Ștefan Ovidiu Popa, în condițiile în care Metrorex se află în subordinea ministerului.

Întrebat de reporteri despre situația din companie, ministrul a anunțat că va solicita lămuriri.

„Sunt informații publice. Evident că voi cere explicațiile necesare”, a declarat Ștefan Ovidiu Popa.

Experții cer schimbarea concursurilor de angajare la stat

Specialiștii în administrație publică avertizează că verificările nu sunt suficiente pentru a garanta corectitudinea procedurilor de recrutare. În opinia lor, o posibilă soluție ar fi modificarea legislației care reglementează organizarea concursurilor.

Victor Giosan consideră că actualele proceduri pun prea mult accent pe memorarea prevederilor legale și prea puțin pe verificarea competențelor profesionale necesare ocupării posturilor.

„Concursurile sunt de cele mai multe ori probe scrise și orale de memorare și de reproducere ad litteram a legislației”, a declarat expertul.

Acesta susține că fiecare funcție din sectorul public ar trebui să aibă atribuții, competențe și obiective de performanță clar stabilite, astfel încât candidații să fie evaluați în raport cu cerințele reale ale postului.

Pompiliu Ioan Wan Buzduga, președintele Sindicatului FORUM, propune ca evaluarea candidaților să nu mai fie realizată exclusiv de persoane din interiorul instituțiilor.

„Aceste concursuri ar trebui făcute nu doar cu oameni din interior, ar trebui instituțiile, de exemplu, care sunt de verificare și control să fie mult mai active, pe de o parte. Pe de altă parte, organizațiile sindicale să fie implicate”, a declarat acesta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .