Acasă Știri externe Val de concedieri la Casa Albă: Donald Trump anunță noi schimbări în...

Val de concedieri la Casa Albă: Donald Trump anunță noi schimbări în Cabinet după eșecul de la alegeri. Pete Hegseth, salvat de președinte

0



Val de concedieri la Casa Albă. Preşedintele SUA Donald Trump a declarat vineri, într-un interviu, că intenţionează să facă noi schimbări în Cabinetul său, în urma înfrângerii zdrobitoare suferite de Partidul Republican la alegerile de la jumătatea mandatului, sugerând că şefa sa de cabinet, Susie Wiles – înlocuită de Stephen Miller, un susţinător loial – nu este singura persoană care va fi înlocuită, conform CNN.

Voi face câteva schimbări” | Trump confirmă noi demiteri în direct la TV

Într-un interviu acordat BS News, care urmează să fie difuzat duminică în emisiunea „60 Minutes”, Trump a răspuns „Da” atunci când a fost întrebat dacă intenţionează să concedieze persoane. Un fragment din interviu a fost difuzat în cadrul emisiunii CBS Evening News, citat de news.ro.

„Câteva”, a declarat Trump, adăugând: „Îmi iubesc Cabinetul. Cred că membrii săi sunt buni, dar probabil voi face câteva schimbări. Nu vreau să spun despre cine este vorba”.

Schimbare radicală la Casa Albă: Stephen Miller preia conducerea echipei

Interviul a avut loc în aceeaşi zi în care Trump a anunţat că o înlocuieşte pe Wiles cu Stephen Miller, un susţinător loial, cunoscut pentru poziţiile sale radicale, care a ocupat anterior funcţia de consilier principal şi a coordonat agenda lui Trump în domeniul imigraţiei.

Scut în fața criticilor: Secretarul Apărării păstrează sprijinul președintelui

Întrebat dacă mai are încredere în secretarul Apărării, Pete Hegseth – pe care unii republicani îl consideră responsabil pentru rezultatele slabe ale partidului la alegerile de la jumătatea mandatului  – preşedintele a răspuns: „Da. Uitaţi, am câştigat două războaie”.

„Pur și simplu a venit momentul” | Plecarea lui Susie Wiles nu ar avea legătură cu alegerile

Vorbind ulterior, vineri, cu jurnaliştii, Trump a declarat că plecarea şefei sale de cabinet „nu are legătură cu alegerile”.

„Pur şi simplu a venit momentul. Uneori faci schimbări”, a spus el.

Trump l-a lăudat, de asemenea, pe Miller, pe care l-a descris drept „un mare luptător”.

„Este alături de mine încă de la început (…) Este foarte loial, inteligent. Face o treabă excelentă. A fost cel mai valoros om al echipei în fiecare an. A fost pur şi simplu extraordinar. Aşa că suntem foarte mulţumiţi de el”, a declarat Trump. „A primit aprecieri excelente, trebuie să spun asta”, a adăugat preşedintele SUA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .