Acasă Economie UPS îşi consemnează la sol flota sa de avioane MD-11 „din precauţie”,...

UPS îşi consemnează la sol flota sa de avioane MD-11 „din precauţie”, în urma accidentului de marţi din Kentucky soldat cu 14 morţi

0



Transportatorul aerian american UPS a anunţat că îşi consemnează la sol flota de avioane cargo MD-11, „din precauţie”, după accidentul care a făcut 14 victime, marţi, în Kentucky, în centrul-estul Statelor Unite, relatează AFP, potrivit news.ro

„Ca măsură de precauţie şi în interesul siguranţei, am luat decizia de a imobiliza temporar flota noastră de MD-11”, a anunţat UPS într-un comunicat publicat online vineri seara.

„Imobilizarea se aplică imediat. Am luat această decizie la recomandarea producătorului avionului”, a adăugat compania de curierat şi logistică.

Un avion McDonnell Douglas MD-11, cu destinaţia Hawaii, s-a prăbuşit marţi, la scurt timp după decolarea de pe aeroportul internaţional Muhammad Ali din Louisville, după ce unul dintre motoarele sale s-a desprins. Aeronava a explodat şi a luat foc la impactul cu clădirile situate în apropierea aeroportului, ucigând cel puţin 14 persoane. Trei membri ai echipajului se aflau la bordul avionului, care s-a oprit la aproape 5 km de terminalul aeroportului.

Compania a declarat că a pus în aplicare planuri de urgenţă „pentru a garanta că poate continua să ofere un serviciu fiabil”.

Avioanele MD-11 reprezintă aproximativ 9% din flota UPS, potrivit companiei.

Gigantul din domeniul livrărilor FedEx şi-a imobilizat, de asemenea, flota de avioane MD-11 în timp ce îşi revizuieşte securitatea, potrivit relatărilor din presa americană.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .