Acasă Politică Un fost ministru răstoarnă scandalul pensiilor și cere ca românii să-și scoată...

Un fost ministru răstoarnă scandalul pensiilor și cere ca românii să-și scoată banii din Pilonul 2

0



Fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, intră în centrul dezbaterilor privind pensiile private, susținând că românii ar trebui să aibă libertatea de a-și retrage banii din Pilonul 2 atunci când ies la pensie.

Într-un interviu exclusiv la Realitatea PLUS, Budăi a subliniat că Pilonul 2 nu trebuie tratat la fel ca piloanele 3 și 4. „Piloanele de pensii nu sunt create ca simple conturi de economisire, ci ca instrumente pentru pensia viitoare. Opțiunea de retragere trebuie să existe și, până la urmă, este o practică internațională”, a explicat fostul ministru.

El a mai adăugat că Pilonul 2 reprezintă, în esență, un transfer din Pilonul 1, conceput pentru a sprijini pensionarii: „Statul renunță la o parte din Pilonul 1 și o transferă către Pilonul 2, ca să te ajute atunci când ajungi la vârsta pensionării”.

Budăi a cerut, astfel, o diferențiere clară între reglementările aplicate celor trei piloane, argumentând că o uniformizare ar fi nedreaptă față de contribuabilii care au conturi la Pilonul 2.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .