Un echipaj de poliţişti rutieri va patrula permanent pe Drumul Expres (DEx 12) Craiova – Piteşti, unde în acest an s-au produs 10 accidente rutiere în urma cărora cinci persoane au decedat, măsura dispusă de conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt urmărind reducerea numărului de accidente de circulaţie, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, şeful Serviciului Rutier Olt, Cristian Tiţa.
El a menţionat că, în contextul în care cele mai multe dintre accidentele de pe DEx 12 au avut loc în după oprirea unor autovehicule pe acostament, o echipă a administratorului drumului a fost constituită pentru intervenţii în cazul în care apar situaţii ce pot afecta traficul.
„Am dispus inclusiv patrularea unui echipaj al Poliţiei Rutiere, permanentă, pe Drumul Expres, constituirea unei echipe de intervenţie la nivelul SDN pentru a interveni în situaţia în care traficul rutier este afectat ori de o oprire, ori de resturi de la cauciucuri sau elemente de plastice provenite în special de la ansamblurile de vehicule, posibilitatea de a furniza conducătorilor auto, prin intermediul panourilor cu mesaje variabile, un număr de telefon la care să apeleze în cazul în care se regăsesc în situaţia de a opri involuntar şi bineînţeles posibilitatea de a asigura (…), dar asta intră în atribuţiile administratorului, un serviciu de depanare şi ridicare a autovehiculului sau a autovehiculelor avariate sau rămase în pană. Pe Drumul Expres am înregistrat un număr de 10 accidente rutiere cu victimă în anul 2026, în creştere, din păcate, faţă de anul trecut, în urma cărora au decedat cinci persoane şi patru persoane au fost rănite grav”, a precizat Cristian Tiţa, potrivit Agerpres.
Şeful Serviciului Rutier Olt a menţionat că o soluţie pe termen lung pentru limitarea accidentelor rutiere produse pe DEx 12, din cauza autovehiculelor oprite din diverse motive pe acostament, este supralărgirea acostamentului existent.
Principalele cauze ale accidentelor
Accidentele de pe Drumul Expres Craiova – Piteşti ar fi putut fi evitate dacă şoferii ar fi fost mai atenţi, a susţinut şeful IPJ Olt, Ionuţ Ilinca, acesta avertizând că şoferii se lasă distraşi de alte preocupări când sunt la volan în loc să fie atenţi la trafic.
„Din păcate, şoferii nu sunt atenţi, desfăşoară alte activităţi în loc să fie atenţi la drum. Vorbesc la telefon, se uită pe reţele de socializare, au autoturismul pe pilot automat de foarte multe ori şi bineînţeles că îşi dau seama de pericol în ultimă fază, în ultimă situaţie şi nu mai pot să rezolve mare lucru. Deci, neatenţia şoferilor, pe lângă problema cu opritul, staţionarea pe acea bandă, neatenţia şoferilor este o cauză accidentelor grave. Dacă ar fi totuşi atenţi şoferii, ar putea să evite foarte simplu. Însă, în continuare, folosesc telefoanele şi desfăşoară alte activităţi pe care nu m-ar trebui să le desfăşoare la volan”, a declarat Ilinca.
Zone cu risc rutier în județul Olt
Poliţiştii rutieri au mai constatat că zonele cu risc rutier din judeţul Olt sunt cele două municipii, Slatina şi Caracal, unde accidentele sunt mai numeroase faţă de alte zone din judeţ, dar au o gravitate mai redusă, cât şi zone din drumurile naţionale aflate în apropierea unor intersecţii.
„Am identificat anumite puncte cu risc rutier ridicat la nivelul judeţului Olt şi ne concentrăm clar activităţile şi încercăm să redirecţionăm cât mai multe efective în acele zone. În principiu, zonele unde se produc cele mai multe accidente sunt zonele aglomerate, zonele cu trafic intens, în speţă municipiul Slatina, municipiul Caracal, (…) în interiorul oraşelor consecinţele din accidente rutiere nu sunt atât de grave”, a spus Cristian Tiţa.
El a menţionat că centura ocolitoare a municipiului Caracal şi un segment din DN 6, în zona localităţii Stoeneşti, sunt de asemenea drumuri unde au avut loc accidente.
„Avem identificate şi pe drumurile naţionale câteva poziţii kilometrice unde am avut accidente rutiere. În momentul de faţă nu pot să vorbesc despre un fenomen pe un anumit sector de drum, dar spre exemplu, până la refacerea sistematizării şi luarea măsurilor împreună cu administratorul drumului, aveam foarte multe probleme pe variantă ocolitoare a municipiului Caracal. (…) Acolo am intervenit împreună cu administratorul drumului şi a fost resistematizată zona, fiind constituit un sens giratoriu. De la momentul în care am intervenit cu aceste modificări asupra drumului, nu am mai avut probleme. Mai avem un punct care ne-a creat probleme în zona localităţii Stoeneşti, pe DN 6, unde am avut mai multe accidente pe fonduri diferite, neacordare de prioritate ori viteza neadaptată la condiţiile de drum, am avut un accident şi pe o viteză neregulamentară în zona respectivă”, a adăugat Cristian Tiţa.
Bilanțul accidentelor rutiere în primele luni ale anului
Şeful IPJ Olt a precizat că în primele luni din acest an, în judeţ s-au produs mai puţine accidente rutiere cu mai puţine victime faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent, scăderea fiind explicată şi prin intensificarea acţiunilor poliţiştilor referitoare la indisciplina în trafic a pietonilor şi bicicliştilor, ce a constituit principală cauză a accidentelor în anii precedenţi.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .