Un bărbat din localitatea Vlădeni a descoperit, duminică, un proiectil exploziv în curtea casei sale, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani.
Potrivit acestora, muniţia a fost găsită în timp ce efectua lucrări de nivelare în curtea case. În momentul în care a văzut proiectilul a cerut ajutorul autorităţilor sunând la 112.
„La caz s-au deplasat pirotehnicienii din cadrul ISU Botoşani. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că este vorba despre un proiectil exploziv, calibru 75 mm, rămas neexplodat din timpul conflictelor armate”, au precizat oficialii ISU.
Proiectilul a fost ridicat, transportat şi depozitat în siguranţă, în poligonul militar de la Copălău, urmând să fie distrus.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .