Acasă Știri externe Un avion Boeing chinez s-a întors pe aeroportul din Roma de unde...

Un avion Boeing chinez s-a întors pe aeroportul din Roma de unde decolase, din cauza unei probleme la motor

0



Un avion Boeing aparţinând companiei chineze Hainan Airlines s-a întors duminică pe aeroportul Fiumicino din Roma de unde decolase, din cauza unei probleme la motor care s-ar putea să fi fost cauzată de o coliziune cu o pasăre, a declarat un purtător de cuvânt al aeroportului, relatează AFP, potrivit news.ro

Aeronava Dreamliner 787-9 cu destinaţia Shenzhen, care a decolat la ora locală 9.55, a aterizat fără incidente.

O problemă la motorul drept al avionului este în curs de investigare, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al ADR, operatorul aeroportului din Roma.

În înregistrările video publicate de presa locală, se pot vedea flăcări pe partea dreaptă a avionului înainte ca acesta să se întoarcă pe aeroport.

Vineri, un avion Boeing 737 aparţinând companiei australiene Qantas a făcut cale întoarsă la scurt timp după decolare şi a aterizat de urgenţă pe aeroportul din Sydney, din cauza unei defecţiuni la motor care a provocat şi un incendiu de vegetaţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .