Blocul conservator din Germania reuneşte cele mai puţine intenţii de vot din ultimii cinci ani în rândul electoratului, indică un sondaj de opinie realizat săptămânal de INSA, transmite sâmbătă dpa, relatează Agerpres.
Ultimele date
Sondajul, realizat pentru publicaţia Bild am Sonntag, arată că blocul conservator format din Uniunea Creştin-Democrată (CDU) şi aliatul său bavarez tradiţional, Uniunea Creştin-Socială (CSU), este creditat cu doar 20% din intenţiile de vot, proporţia cea mai mică înregistrată după octombrie 2021 de conservatori.
Pe prima poziţie rămâne ‘Alternativa pentru Germania’ (AfD), cu 28% din intenţiile de vot.
Verzii ar obţine 13% din sufragii, în timp ce Partidul Social-Democrat (SPD) şi Die Linke rămân fiecare la 12%.
La fel ca în sondajul precedent, liberalii (FDP) ar depăşi pragul de 5% din voturi necesar pentru accederea în parlament.
În schimb, Alianţa Sahra Wagenknecht ar obţine doar 3% din sufragii şi nu ar reuşi să intre în parlament.
Alegeri în Germania
În septembrie vor avea loc alegeri regionale în landurile Saxonia-Anhalt (6 septembrie), Mecklenburg-Pomerania Inferioară şi Berlin (20 septembrie), iar AfD este decisă să înregistreze scoruri istorice.
Sondajul INSA a fost realizat pe baza unor interviuri desfăşurate în perioada 10-14 august, pe un eşantion de 1.203 persoane cu drept de vot. Marja de eroare a sondajului este de +/- 3,1 puncte procentuale.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .