Acasă Sport Tenis: numărul 2 mondial, Jannik Sinner, este primul jucător care se califică...

Tenis: numărul 2 mondial, Jannik Sinner, este primul jucător care se califică în semifinalele ATP Masters

0



Numărul 2 mondial, Jannik Sinner, este primul jucător care se califică în semifinalele ATP Masters, după victoria sa de miercuri, la Torino, împotriva germanului Alexander Zverev (locul 3), informează Mediafax.

Sinner, campionul en-titre, s-a impus cu 6-4, 6-3 după o oră și 37 de minute împotriva lui Zverev, pe care l-a învins pentru a patra oară în acest sezon în tot atâtea întâlniri, potrivit Le Figaro. Italianul nu a avut probleme în al doilea său meci din Finala ATP 2025 și a obținut a 28-a victorie consecutivă pe terenuri interioare dure, suprafața sa preferată.

„A fost un meci foarte, foarte dificil, dar am servit foarte bine. Din moment ce eu și Sascha ne cunoaștem bine, a trebuit să ne schimbăm tactica obișnuită, așa că schimburile nu au fost poate foarte lungi, dar sunt foarte fericit de această victorie”, a spus el.

El a început finala ATP luni cu o altă victorie clară împotriva canadianului Félix Auger-Aliassime (cap de serie numărul 8) cu 7-5, 6-1.

Originar din Alto Adige, regiunea vorbitoare de limbă germană din nord-estul Italiei, va participa în semifinalele turneului Masters pentru al treilea an consecutiv. Anul trecut, a câștigat „Turneul Masters”, care reunește cei mai buni opt jucători ai sezonului, obținând cinci victorii fără a pierde niciun set.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .