Acasă Știri externe Taifunul Dujuan se îndreaptă spre Japonia. 275 de zboruri au fost anulate

Taifunul Dujuan se îndreaptă spre Japonia. 275 de zboruri au fost anulate

0



Apropierea taifunului Dujuan de coastele Japoniei a dus luni la anularea a 275 de zboruri şi la emiterea unor apeluri la evacuare pentru peste 1,6 milioane de locuitori, în timp ce meteorologii au avertizat asupra unor potenţiale precipitaţii record în apropierea oraşului Tokyo, transmite luni AFP.

Luni dimineaţa taifunul se afla la aproximativ 130 de kilometri sud de Katsuura, lângă Tokyo, cu vânturi care atingeau 144 de km/h. Peste 9.000 de gospodării au rămas fără curent electric în prefecturile Chiba, Saitama şi Shizuoka, precum şi în alte zone din apropierea oraşului Tokyo. De asemenea, au fost emise avertizări de alunecări de teren pentru Tokyo şi prefecturile Chiba, Kanagawa şi Shizuoka.

„În aceste zone (plasate în alertă), este probabil ca ploaia să continue pe măsură ce taifunul se deplasează spre nord”, a declarat reporterilor Takuya Hosomi de la Agenţia Meteorologică Japoneză.

Peste 1,6 milioane de locuitori din Tokyo şi din zonele înconjurătoare au fost îndemnaţi să evacueze, potrivit Agenţiei Japoneze pentru Managementul Incendiilor şi Dezastrelor. Aceste ordine de evacuare nu sunt obligatorii în Japonia.

O persoană a suferit răni minore, iar nouă case au fost avariate de taifun.

Imaginile postate pe reţelele de socializare au arătat drumuri inundate în faţa gării Kamakura, o destinaţie turistică populară.

„Mai multe zone ale oraşului sunt inundate. Prin urmare, este periculos să călătoriţi cu maşina”, a avertizat primarul oraşului Kamakura, Takashi Matsuo, pe X.

Japan Airlines a anulat 120 de zboruri interne şi 15 internaţionale, iar All Nippon Airways a anulat 140 de zboruri interne. Companiile feroviare au suspendat serviciile pe unele linii din Tokyo şi zonele înconjurătoare.

Agenţia Meteorologică Japoneză a avertizat duminică că ploaia şi vânturile se vor intensifica chiar înainte de sosirea taifunului. „Precipitaţiile totale până marţi ar putea depăşi media pentru întreaga lună septembrie şi ar putea atinge un nivel record”, a avertizat aceasta.

Taifunul a dus la anularea ultimei zile a Tokyo Game Show, una dintre cele mai mari convenţii de jocuri video din lume, desfăşurată în Chiba, lângă capitală. Un mare festival de muzică în aer liber şi un meci de baseball programate pentru Chiba au fost, de asemenea, anulate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .