FC Argeş a învins-o , vineri seara, pe teren propriu, scor 2-1, pe Dinamo, în etapa a 15-a din Superligă. În ierarhia primei ligi conduce Dinamo, cu 33 de puncte, urmată de Universitatea Craiova, cu 32 de puncte şi un meci în minus. FC Argeş se află pe locul 11, cu 15 puncte.
FC Argeș – Dinamo 2-1
Dinamo a avut primele ocazii ale meciului de la Mioveni, prin Alberto Soro, în minutul 5, şi Armstrong, în minutul 11, însă bucureştenii nu au impresionat prin joc, fiind mai puţin incisivi decât de obicei. Scorul a fost deschis de gazde, în minutul 38, când Rober Sierra a profitat de o greşeală a lui Bellaarouch şi a înscris cu o lovitură de cap. Egalarea a venit în partea secundă, minutul 62. Zandbergen a centrat în careu şi Sadriu a înscris în propria poartă, potrivit News.ro.
Atacul lui Dinamo s-a mai dinamizat după intrarea lui Karamoko, acesta lovind bara în minutul 66. Tot francezul a trimis peste poartă, din poziţie bună, în minutul 77, pentru ca trei minute mai târziu portarul Nikic să intervină excelent la şutul aceluiaşi Karamoko. În cele din urmă, piteştenii au reuşit o victorie in extremis, prima din luna august. Mamadou Mendy a înscris în primul minut de prelungire şi FC Argeş – Dinamo s-a încheiat 2-1, un eşec usturător pentru echipa lui Nuno Campos, care poate fi întrecută, în clasament, de campioana Universitatea Craiova.
Echipe de start
FC ARGEŞ: Nikic – Tofan, Garutti, Sadriu – Oancea (S. Balaure 90+4), Rober Sierra (Alagbe 77), V. Raţă (R. Moldoveanu 68), Borţa – I. Rădescu (T. Goncalves 68), Y. Pîrvu – Ricardo Matos (Mamadou Mendy 77). ANTRENOR: Bogdan Andone
DINAMO: Bellaarouch – D. Irimia (Tarbă 88), Pascual, Stoinov, Opruţ – Armstrong (Al. Musi 88), Alberto Soro, Verreth, Diogo Pinto (M. Karamoko 63) – Zandbergen, Cîrjan. ANTRENOR: Nuno Campos







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .