Un studiu recent, publicat joi în renumita revistă Nature Geoscience, modifică radical perspectiva comunității științifice asupra Antarcticii. O echipă internațională de experți a detectat, sub calota glaciară din estul continentului, o vastă regiune geologică necunoscută până acum. Aceasta este compusă din 30 de bazine în formă de evantai și ocupă o suprafață comparabilă cu cea a unui întreg continent, generând temeri serioase cu privire la evoluția viitoare a nivelului global al mărilor.
Fragilitatea ascunsă a unui colos de gheață
Calota glaciară est-antarctică impresionează prin dimensiunile sale:
-
Acoperă în jur de 75% din continent.
-
Se întinde pe 10,2 milioane de kilometri pătrați.
-
Are o grosime medie de 2,2 kilometri, atingând aproape 5 kilometri în cel mai adânc punct al său.
-
Înmagazinează aproximativ 90% din totalul rezervelor de apă dulce înghețată ale Terrei.
Timp de zeci de ani, comunitatea științifică a considerat că această masă gigantică de gheață este perfect stabilă, fiind așezată pe un craton, o porțiune veche, rigidă și solidă a scoarței terestre. Noua descoperire demontează însă această certitudine.
Ce se ascunde în adâncuri?
Coordonată de geofizicianul Egidio Armadillo de la Universitatea din Genova (Italia), o echipă formată din cercetători europeni și britanici a reușit să cartografieze relieful ascuns de sub gheață. Oamenii de știință au combinat tehnologii geofizice avansate: anomalii gravitaționale și magnetice înregistrate din zbor la joasă altitudine, alături de date seismice 3D obținute prin unde sonore capabile să penetreze stratul masiv de gheață.
Rezultatele au fost surprinzătoare: sub calotă se află 30 de bazine alungite, în formă de pană, numite „bazine de extensie rotațională”. Împreună, acestea formează o regiune geologică de proporții continentale, denumită oficial East Antarctic Fan-Shaped Basin Province (EAFBP).
Cum s-au format aceste structuri? Ele au apărut în urma rotației plăcilor tectonice în jurul unor puncte fixe numite poli Euler, un proces diferit de fracturarea sau coliziunea clasică a plăcilor. Efectul seamănă cu împrăștierea unui pachet de cărți de joc pe masă, acțiune care duce la subțierea treptată a scoarței terestre pe măsură ce aceasta se deplasează.
De ce este alarmantă această descoperire
În aceeași ediție din Nature Geoscience, geologul John Goodge, specialist în tectonică continentală la Planetary Science Institute, a publicat o analiză independentă în care descrie concluziile studiului ca fiind „provocatoare”.
Deși datele geodetice și tomografiile seismice anterioare indicau că Antarctica de Est este o zonă bătrână și stabilă, Goodge subliniază că procesele din adâncuri contrazic această ipoteză.
Armadillo și colegii săi avertizează că aceste bazine, care acoperă aproape jumătate din suprafața calotei est-antarctice, pot influența masiv atât direcția de deplasare a gheții, cât și transformarea reliefului.
Conform lui Goodge, riscurile practice sunt majore:
-
Subțierea scoarței și amplificarea fluxului de căldură din interiorul Pământului pot induce o instabilitate sistemică în toată regiunea.
-
Liniile de falie dintre bazine au creat o serie de „tranșee” adânci, care par să funcționeze ca niște canale ce facilitează alunecarea rapidă a gheții din interiorul continentului direct către ocean.
Accelerează acest fenomen creșterea nivelului oceanelor?
Această descoperire vine în contextul în care existau deja semne de întrebare privind stabilitatea regiunii. Date recente arată că platformele de gheață se topesc pe dedesubt mult mai repede decât estimau modelele climatice actuale, din cauza unor canale ascunse prin care pătrunde apa oceanică caldă.
Conform unui studiu publicat în revista Science, topirea calotei antarctice ar putea adăuga 28 de centimetri la nivelul mărilor până în anul 2100, valoare care poate crește dacă se depășesc anumite praguri termice critice. În cel mai extrem scenariu — topirea completă a întregii Antarctici, nivelul global al mărilor ar crește cu 58 de metri.
De asemenea, structura geologică nou descoperită oferă explicații pentru fenomene observate anterior, dar rămase parțial misterioase: fluxurile anormale de căldură și rețelele de apă subglaciară, cum este lacul uriaș detectat în 2016 și sutele de alte bazine acvatice cartografiate ulterior sub gheață.
Ultima frontieră a științei
Deși extrem de importantă, această descoperire nu va încheia dezbaterile din comunitatea științifică. John Goodge reamintește că Antarctica rămâne „ultima frontieră continentală a explorării”, un teritoriu extrem de ostil și greu accesibil din cauza temperaturilor radicale, unde secretele geologice de sub gheață sunt abia la început de drum în a fi descifrate.
