Acasă Sport Sorana Cîrstea a câştigat turneul de la Cleveland, al treilea din carieră:...

Sorana Cîrstea a câştigat turneul de la Cleveland, al treilea din carieră: Este a treia jucătoare ca vârstă din Top 100 WTA

0



UPDATE ora 23:30, 23 august

Sorana Cîrstea a declarat, sâmbătă seară, după ce a câştigat turneul de la Cleveland, că pentru ea a fost o săptămână specială, precizând că avea “zero aşteptări” şi că se bucură că a reuşit să rămână până la final.

“A fost o săptămână specială pentru mine. Am venit aici doar ca să joc câteva meciuri, aveam zero aşteptări. Am simţit energia încă de la primul meci, m-am simţit bine aici. Sunt bucuroasă că am reuşit să rămân cât mai mult posibil în acest oraş”, a spus Cîrstea.

Ea le-a mulţumit pentru susţinere românilor prezenţi la meciurile ei, moment în care ei au scandat: “România!”

Știrea inițială

Sorana Cîrstea a câştigat turneul WTA 250 de la Cleveland (Ohio), dotat cu premii totale de 275.094 de dolari, sâmbătă, după ce a învins-o în finală pe americanca Ann Li, cu 6-2, 6-4.

Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 112 WTA) a câştigat repede primul set al finalei cu americanca Ann Li (25 de ani, locul 69 WTA), impunându-se în 35 de minute cu 6-2. În setul al doilea Sorana a condus cu 3-1 şi 4-2, iar la 5-3 a ratat trei mingi de meci, Ann Li apropiindu-se la 5-4. Sorana a câştigat pe propriul serviciu şi, după un meci de o oră şi 26 de minute, a cucerit trofeul (6-2, 6-4 în finală).

Sorana se impune astfel la Cleveland, câştigând un turneu pe care l-a început încă din calificări. Pentru Sorana Cîrstea este al treilea titlu WTA din carieră la simplu, după Tashkent 2008 şi Istanbul 2021.

Victoria din Statele Unite o urcă pe Sorana pe locul 71 în clasamentul mondial, ea devenind a treia cea mai în vârstă jucătoare din Top 100, după Tatjana Maria (38 de ani) şi Laura Siegemund (37 de ani).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.