Acasă Actualitate Situație neverosimilă: Dunărea a ajuns la un minim istoric, dar lucrările de...

Situație neverosimilă: Dunărea a ajuns la un minim istoric, dar lucrările de dragaj au fost oprite fără nicio explicație

0



În aceste zile, Dunărea a înregistrat la Cernavodă cel mai mic nivel din istoricul măsurătorilor moderne, cu aproape jumătate de metru sub cel din luna august, când era deja considerat critic. Iniţiate la începutul lunii trecute, când apa era cu 40 de cm peste actualul nivel, operaţiunile de dragaj pentru a asigura apa necesară răcirii reactoarelor centralei nucleare de la Cernavodă sunt oprite, fără vreo explicaţie din partea autorităţilor care coordonează lucrările, informează News.ro.

Duminică, 20 septembrie, Dunărea scria istorie la Cernavodă: atingea cota – 255 cm, cea mai mică din perioada măsurătorilor moderne. Luni, căpăta un centimetru în plus şi revenea la nivelul de sâmbătă.

La începutul lunii august, când apa era cu aproape jumătate de metru peste situaţia actuală, erau demarate operaţiuni de dragaj. Scopul lor: să asigure apa necesară răcirii reactoarelor centralei nucleare de la Cernavodă.  

Nici sâmbătă, nici duminică, nici luni, când Dunărea bătea record negativ după record, în zonă nu a operat vreun utilaj.

Lucrări oprite din motive ”necomunicate”

Adrian Maizel, purtătorul de cuvânt al Administraţiei Fluviale Dunărea de Jos (AFDJ) a confirmat pentru News.ro că la Cernavodă vorbim de minima record din tot istoricul măsurătorilor moderne. Precedenta, de -247 cm, a fost consemnată  în 2003.

Cota negativă este raportată la aşa numita „cotă zero” – nivelul de referinţă convenţional stabilit la fiecare staţie hidrometrică, faţă de care se măsoară înălţimea sau nivelul apei fluviului. În ceea ce priveşte debitul la intrarea în ţară, luni 21 septembrie era staţionar, la valoarea de 1.550 m3/s, sub media multianuală a lunii septembrie, de 3.800 m3/s.

Pentru a asigura apa necesară răcirii reactoarelor centralei nucleare de la Cernavodă, a fost adusă în august o dragă de mare capacitate, de la AFDJ. În plus, au fost executate diverse lucrări hidrotehnice.

„Veşti bune: la centrala nucleară de la Cernavodă, nivelul apei a crescut cu 2 cm faţă de ziua trecută”, anunţa pe 4 august Radu Miruţă, ministrul interimar al Transporturilor. „Ţinând cont de faptul că prognoza indica o scădere cu 2cm, putem spune că operaţiunea de ieri (lucrări hidrotehnice executate de Apele Române, n.r.) a adus un câştig net de cel puţin 4 cm, adică alte 2 zile de funcţionare în plus doar din etapele de până acum. Felicitări, ANAR, pentru soluţie!”, continua ministrul.

La momentul respectiv, cotele erau de – 214 cm, cu 40-41 de cm peste cele de zilele trecute, din perioada 19 – 21 septembrie.

Pe 21 august, când cota era de – 252 cm (cu trei peste recordul de duminică), era reunit Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU). În Anexa Hotărârii date de comitet în acea zi era stipulată „Contractarea/ mobilizarea ORICĂREI drage disponibile în ţară (privată sau publică), în regim de urgenţă”.

Apele Române relocau, în urma acestei decizii, două utilaje cu o capacitate de 4-5.000 mc, aproape la jumătate faţă de ce poate executa draga AFDJ.

„Am fost personal la Cernavodă timp de două zile, alături de echipele tehnice şi de reprezentanţii instituţiilor din Comitetul Interministerial Bala – Cernavodă, pe care îl coordonez din partea Cancelariei Prim-Ministrului, pentru a vedea la faţa locului stadiul lucrărilor şi a stabili, împreună, următorii paşi. Ne confruntăm cu cel mai scăzut nivel al Dunării din istoria măsurătorilor: la Baziaş, debitul de azi este de aproximativ 1.300 metri cubi/secundă, faţă de o medie de 3.900 metri cubi/secundă pentru luna august”, scria Mihai Jurca pe 26 august, într-o postare pe Facebook. Şeful cancelariei Primului-Ministru este cel care supervizează lucrările din zona Cernavodă.

Cinci zile mai târziu, draga AFDJ nu mai opera: îi expirase contractul. În intervalul 19 – 21 septembrie, când Dunărea marca recorduri negative, nici utilajele Apelor Române nu au mai lucrat.

News.ro i-a întrebat luni pe Radu Miruţă, ministrul Transporturilor, şi pe Mihai Jurca, şeful cancelariei Primului-Ministru, care este motivul pentru care, deşi Dunărea a atins la Cernavodă cea mai scăzută cotă din istoria măsurătorilor recente, în zonă nu mai operează niciun utilaj, de ce în august, când nivelul apei era mai ridicat, operaţiunile de dragaj reprezentau o urgenţă, conform Hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, iar acum au fost sistate şi ce anume a generat această schimbare.

Nu am primit vreun răspuns.

Finalizarea lucrărilor se lasă aşteptată

„Marinarii de pe utilajele de dragaj ale Apelor Române au plecat să se odihnească. Nu există personal de schimb şi nici nu sunt plătiţi să lucreze în weekend”, a declarat pentru News.ro un reprezentant guvernamental care cunoaşte situaţia lucrărilor hidrotehnice din zona Cernavodă.

În aşteptarea unei poziţii oficiale, este singura explicaţie. În ceea ce priveşte operaţiunile, ele nu ar fi încheiate, dacă luăm în considerare Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă din 21 august.

În Raportul tehnic întocmit de Apele Române pe 20 august, document care a stat la baza Hotărârii CNSU, sunt vizate lucrări pe cel puţin 3-4 km, în aval de confluenţa cu Bala.

„Şenalul existent trebuie lărgit şi adâncit, astfel încât să nu rămână un culoar îngust încadrat de bancuri care devin praguri de control la fiecare nouă scădere de nivel. Beneficiul fiecărui metru cub dragat este mai mare acolo unde cota fundului controlează transmiterea nivelului spre Cernavodă”, se arată în Raportul Tehnic al Apelor Române, document consultat de News.ro.

Aceeaşi HCNSU prevedea necesitatea unei noi Hotărâri de Guvern pentru „împărţirea volumelor 50/ 50 Cochirleni – Caragheorghe; relocarea celor ~50.000 m³ rămaşi”. Pe scurt: sunt necesare noi lucrări hidrotehnice, în aval de Cernavodă.

„Deşi au fost solicitate fonduri către Ministerul Transporturilor, conform hotărârilor CNSU, pentru continuarea lucrărilor de dragaj şi aval spre Cernavodă, la celelalte praguri (Mărleanu, Rasova etc), încă nu a fost emisă nicio Hotărâre de Guvern care să stabilească acest lucru”, a declarat pentru News.ro un alt reprezentant guvernamental care cunoaşte situaţia lucrărilor hidrotehnice din zona Cernavodă.

Conform acestuia, pentru continuarea acţiunilor în vederea asigurării debitului de apă pentru centrala de la Cernavodă,  s-a solicitat alocarea unui buget pentru îndepărtarea a 500.000 mc de sedimente din albia fluviului. Nu s-a luat încă o decizie

Mai multe întrebări, niciun răspuns

În acest context, News.ro a adresat pe 14 septembrie Ministerului Transporturilor şi Guvernului, care coordonează acţiunile, un set de întrebări referitor la stadiul lucrărilor hidrotehnice executate în zona Cernavodă, pentru asigurarea resursei de apă brută utilizată la Centrala Nuclearoelectrică.

Am întrebat care este motivul pentru care utilajele Administraţiei Fluviale Dunărea de Jos nu au mai operat în zona Cernavodă în luna septembrie, care este valoarea lucrărilor executate până în prezent, cât din această valoare a fost deja plătit şi către ce entitate.

Alte întrebări au fost dacă Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a prezentat Guvernului propunerea şi alocarea bugetară pentru continuarea lucrărilor de dragaj pe sectorul Izvoarele – Cernavodă şi dacă acelaşi minister a prezentat propunerea de modificare a hotărârii Guvernului care stabileşte repartizarea volumelor de dragaj între punctele Cochirleni şi Caragheorghe, în vederea relocării volumelor rămase către zonele critice pentru asigurarea apei de răcire.

Nu am primit vreun răspuns.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .