Acasă Politică Silviu Predoiu explică ascensiunea lui Ilie Bolojan: 'A beneficiat de demisiile predecesorilor....

Silviu Predoiu explică ascensiunea lui Ilie Bolojan: 'A beneficiat de demisiile predecesorilor. Nu a muncit, dar s-a obișnuit foarte repede '

0



Generalul Silviu Predoiu a analizat în cadrul unei emisiuni modul în care Ilie Bolojan a urcat în ierarhia politică fără să „muncească”, profitând de demisiile altora. „A găsit o scurtătură extraordinară. Domnul Bolojan este rezultatul demisiilor succesive”, este concluzia ofițerului SIE.

Silviu Predoiu spune că Bolojan nu a fost nevoit să muncească pentru funcțiile pe care le-a deținut pentru că mereu a profitat de faptul că cineva s-a retras. Acesta a amintit că a ajuns președintele României după ce Iohannis și-a dat demisia. La fel a ajuns și în fruntea PNL, după ce Nicolae Ciucă a decis să plece. Predoiu menționează momentul în care Marcel Ciolacu și-a dat demisia din funcție, astfel Ilie Bolojan urmând să preia poziția.

„Și știm cum a ajuns, că asta este iarăși… Dumnealui a găsit o cale, e membru de mult PNL, de fapt, PD și PNL. A găsit o scurtătură extraordinară. Domnul Bolojan este rezultatul demisiilor succesive. A ajuns președinte de partid că și-a dat demisia pe nepusă masă Ciucă. A ajuns președinte că și-a dat demisia hodoronc-tronc Iohannis. Și a ajuns premier pentru că și-a dat demisia Ciolacu după ce s-a terminat”, a spus Silviu Predoiu în emisiunea „Marius Tucă Show”.

„Din demisie în demisie către victoria finală”

Deși nu s-a zbătut prea tare pentru funcții, pare că s-a atașat de ele este concluzia lui Predoiu. Acesta menționează că orice politician ajuns la putere prin scurtături se va ține de scaun

„Deci el a fost pac-pac din demisie în demisie către victoria finală. A găsit scurtătura, nu a transpirat pentru pozițiile astea, dar s-a obișnuit foarte repede cu ele.”, a mai declarat generalul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .