Unul dintre cele mai controversate episoade politice din ultima perioadă a avut loc la desemnarea lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier. Atunci, președintele Nicușor Dan a ieșit singur și a anunțat propunerea, doar că a precizat faptul că Siegfried Mureșan i-a cerut ”un timp de gândire”. Premierul desemnat susține că el n-a avut ezitări, doar că ar fi dorit să aibă înainte de accepta o discuție mai amplă cu președintele Nicușor Dan.
Siegfried Mureșan nu știe dacă desemnarea a fost o capcană a lui Nicușor Dan
”Tocmai de aceea, în momentul în care m-a informat că mă va desemna, i-am spus că este util să avem discuții privind următorii pași. Vom avea aceste discuții după ce domnia sa revine în țară, domnia sa fiind acum la reuniunea anuală a Organizației Națiunilor Unite, la New York. Atunci voi înțelege mai bine care sunt și intențiile domnului președinte.
Nu, nu am avut niciun moment de ezitare. Preocuparea mea a fost să înțeleg care este planul domnului președinte. Care este planul meu, asta știam din primul moment, asta știam de când cele trei partide m-au propus.”, a spus Siegfried Mureșan, la RFI.
Siegfried Mureșan: A fost o interpretare, eu nu am avut nicio ezitare
Siegfried Mureșan susține că partea în care el ar fi cerut un răgaz de gândire a fost ”o interpretare” din partea lui Nicușor Dan.
Aceea a fost o interpretare. Eu i-am spus președintelui României că consider că este firesc să avem o discuție, să vedem care sunt următorii pași, lucru cu care domnul președinte a fost de acord. Vom avea această discuție după ce domnia sa revine în țară, de vreme ce m-a nominalizat cu puțin timp înainte de a începe deplasarea la reuniunea Organizației Națiunilor Unite, la finalul săptămânii trecute.
Deci, din partea mea, nicio ezitare. Repet: la jumătate de oră după ce domnul președinte m-a informat, a existat și anunțul domniei sale.
Așa cum am spus, pentru mine nu a existat niciodată întrebarea dacă accept sau nu accept. Pentru mine a fost clar: evident că accept, dacă mă va nominaliza.
Nicușor Dan: Siegfried Mureșan mi-a solicitat un timp de gândire
Președintele Nicușor Dan a făcut desemnarea fără a avea premierul alături, o premieră în istoria post-decembristă și a precizat faptul că Siegfried Mureșan i-a cerut un timp de gândire.
”Am vorbit cu domnul Mureșan și mi-a solicitat un timp de gândire, pe care i-l respect. Deci domnul Mureșan rămâne prima opțiune pentru mine, în acest moment, și aștept să-mi confirme sau să-mi infirme înainte de a publica decretul în Monitorul Oficial. Oricine ar fi în poziția asta, dată fiind configurația parlamentară și date fiind opțiunile pe care partidele le-au exprimat, și public, și azi, la consultări.
Sarcina Primul-ministrului desemnat va fi una dificilă.
În orice caz, indiferent de cum o să ieșim din această ecuație, eu sunt convins că România va rămâne pe traseul pro-occidental, își va îndeplini angajamentele, și între aceste angajamente inclusiv cele care vizează traiectoria fiscală și relația noastră cu finanțatorii.”, spunea Nicușor Dan, la momentul desemnării.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .