Acasă Actualitate Selecție la sânge pentru banii din agricultură: Beneficiari 'pe alese', multe proiecte...

Selecție la sânge pentru banii din agricultură: Beneficiari 'pe alese', multe proiecte pe dinafară

0



Sectorul legumicol primește o gură de oxigen financiar, însă competiția rămâne dură. Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat pe site-ul oficial, la secțiunea Rapoarte, rezultatele selecției lunare pentru intervenția DR-16, dedicată investițiilor în legume și cartofi, componenta destinată fermelor individuale.

În urma evaluării cererilor depuse între 19 ianuarie și 18 februarie 2026, doar 23 de proiecte au trecut linia de sosire și au fost selectate pentru finanțare. Valoarea totală a investițiilor aprobate ajunge la 33,5 milioane de euro, bani care ar urma să susțină modernizarea și dezvoltarea fermelor din sector.

Pe de altă parte, filtrul selecției a lăsat în urmă un număr considerabil de proiecte. Nu mai puțin de 41 de cereri, în valoare de 43,7 milioane de euro, au fost respinse ca neeligibile. În același timp, alte 38 de proiecte, deși declarate eligibile, nu au prins finanțare, suma aferentă acestora ridicându-se la 59,4 milioane de euro.

Lista este completată de trei proiecte declarate neconforme și un proiect retras de solicitant, semn că drumul de la idee la finanțare rămâne presărat cu obstacole administrative și criterii stricte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .