Înțelegerea actuală a Universului rămâne solidă, arată un nou studiu internațional care confirmă că expansiunea cosmică nu doar continuă, ci accelerează, în linie cu teoriile acceptate în prezent de comunitatea științifică.
Clarificarea vine după un episod de dezbatere intensă în lumea astronomiei, apărut la finalul anului 2025, când o echipă de cercetători a susținut că dovezile privind energia întunecată, considerată motorul expansiunii Universului, ar fi mai slabe decât se credea. Concluzia lor sugera, controversat, că expansiunea cosmică ar putea să nu mai accelereze, potrivit Eurekalert.
Ipoteza a ridicat semne de întrebare serioase, mai ales pentru că se baza pe analiza supernovelor de tip Ia, explozii stelare extrem de luminoase, folosite ca „repere” pentru măsurarea distanțelor în Univers.
Cercetătorii care au formulat acea teorie au susținut că metodele de calibrare ar putea fi afectate de erori sistematice, ceea ce ar fi distorsionat interpretarea datelor.
„Nu există o criză în cosmologie”
Un nou studiu, coordonat de University of Southampton și publicat în Monthly Notices of the Royal Astronomical Society, vine însă cu o concluzie tranșantă: modelul standard al Universului rămâne valabil, iar expansiunea continuă să accelereze.
La cercetare au contribuit și nume de referință din domeniu, inclusiv laureații Premiului Nobel pentru Fizică Adam Riess și Brian Schmidt.
„Măsurătorile anterioare, acceptate de comunitatea științifică, au fost de fapt corecte, iar înțelegerea noastră actuală privind destinul Universului rămâne solidă”, a explicat Phil Wiseman, autorul principal al studiului. El a adăugat că dezbaterea din 2025 a pornit dintr-o interpretare greșită a datelor, nu dintr-o problemă reală a modelului cosmologic.
În același ton, cercetătorii subliniază că atenția se mută din nou pe întrebarea esențială care rămâne deschisă: natura energiei întunecate.
Unde s-a rupt firul interpretării
Supernovele de tip Ia, explozii stelare folosite pentru măsurarea distanțelor cosmice, au fost din nou în centrul analizei. Studiul contestat din 2025 sugera că luminozitatea acestor explozii s-ar modifica în timp, ceea ce ar fi putut duce la concluzii eronate despre accelerarea Universului.
Noua analiză arată însă că problema a apărut din modul de estimare a vârstei galaxiilor și a stelelor, precum și din omiterea unor corecții standard, inclusiv influența masei galaxiilor-gazdă.
„Afirmațiile extraordinare cer verificări extraordinare”, a punctat Adam Riess, subliniind că, odată corectate aceste variabile, datele revin în linie cu modelul acceptat.
Pentru cercetători, episodul nu reprezintă o criză, ci mai degrabă un exercițiu de rafinare a metodelor.
„Chiar dacă ipoteza inițială nu s-a confirmat, ea a fost utilă. Ne-a obligat să ne uităm mai atent la supernove și la modul în care le folosim pentru a măsura Universul”, a explicat profesorul Mark Sullivan pentru sursa citată.
La rândul său, coautorul Brodie Popovic a subliniat că reanalizarea datelor a consolidat, de fapt, încrederea în metodele actuale: „Înțelegem mai bine aceste fenomene și știm cum să le integrăm corect în măsurători”.
În final, concluzia cercetătorilor este limpede: Universul continuă să se extindă accelerat, iar știința, deși mai face pași înapoi pentru verificări, înaintează constant în clarificarea unuia dintre cele mai mari mistere cosmice.