Poliţiştii din judeţul Argeş au deschis un dosar care vizează infracţiuni de lovire sau alte violenţe şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, după ce o şicanare în trafic, pe autostrada A 1, s-a încheiat cu o bătaie. Un şofer care frânat brusc în faţa altui autoturism a fost prins într-o benzinărie şi bătut de doi bărbaţi. Agresorii au fost reţinuţi.
Incidentele au avut duminică seară, pe autostrada A 1 Bucureşti – Râmnicu Vâlcea. Poliţia a intervenit după ce un bărbat în vârstă de 47 de ani, din Craiova, a sunat la 112 şi a relatat că a fost agresat de către două persoane, în incinta unei staţii de vânzare a carburanţilor.
„Din primele cercetări efectuate de poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale Argeş a rezultat că bărbatul în cauză, timp ce se deplasa cu autoturismul pe autostrada A1 Bucureşti- Piteşti, ar fi fost implicat într-o şicanare în trafic cu conducătorul altui autoturism, iar ulterior, în timp ce se afla în staţia peco mai-sus amintită, ar fi fost abordat de doi bărbaţi care, reproşându-i o manevră de frânare bruscă după depăşire, l-ar fi agresat fizic, lovindu-l cu pumnii. Totodată, prin modul de manifestare, aceştia au provocat indignarea persoanelor care au asistat la cele întâmplate, tulburând ordinea şi liniştea publică”, informează, luni, oficialii Poliţiei judeţene Argeş via News.
După agresiune, cei doi au urcat în autoturism şi si-au continuat drumul.
În urma apeului la 112, autoturismul cu care cei doi au plecat a fost dat în atenţie, fiind depistat în trafic de către poliţiştii din cadrul Biroului de Poliţie Autostrăzi.
În autovehicul au fost depistaţi cei doi bărbaţi suspectaţi de comiterea agresiunii. Ei au vârste de 27 şi de 38 de ani şi sunt din judeţul Olt. Amândoi au fost conduşi la sediul poliţiei, pentru cercetări. După audieri, au fost reţinuţi pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, fiind acuzaţi de lovire sau alte violenţe şi tulburare a ordinii şi liniştii publice.
Luni, cei doi sunt prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Ancheta continuă, sub supravegherea procurorului de caz, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care faptele au fost săvârşite.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .