Sărbătorile zilei de 27 septembrie 2024
Ortodoxe
Sfinții Ierari Martiri Antim Ivireanul, mitropolitul Ţării Româneşti; Sfinții Mucenici Calistrat și Epiharia.
Greco-catolice
Sfinții mucenici Calistrat și cei împreună cu el; Sf. Vincențiu de Paul.
Romano-catolice
Sf. Vincențiu de Paul, preot.
Canonizarea lui Antim Ivireanul
Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul a fost inclus în calendarul Bisericii Ortodoxe Române pe 27 septembrie, când este prăznuit. Canonizarea sa a fost anunțată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în cadrul unei ședințe din 20-21 iunie 1992.
Viața Sfântului Antim Ivireanul
Antim Ivireanul s-a născut în Iviria, actuala Georgia, în 1650, dar și-a desfășurat activitatea în Ţara Românească. A ocupat funcții importante, precum egumen al mănăstirii Snagov, episcop de Vâlcea și mitropolit al Ţării Româneşti. De asemenea, a fost un om de cultură notabil: tipograf, gravor, teolog și autor al celebrei lucrări Didahii, o colecție de predici pentru sărbătorile anului. La sfârșitul anului 1716, a fost exilat la cererea Porții Otomane și a murit ca martir, fiind ucis de soldații de escortă în timpul exilului său.
Până la vârsta adultă, Antim, cunoscut ca Andrei, a fost capturat de turci și dus la Constantinopol. După ce a fost eliberat, a trăit în apropierea Patriarhiei ecumenice, unde s-a familiarizat cu sculptura în lemn, caligrafia, pictura, broderia și limbile greacă, arabă și turcă. A fost călugărit sub numele Antim și ulterior hirotonit ca ieromonah.
Activitatea tipografică și bisericească
În 1689, Antim Ivireanul a fost adus în Ţara Românească de Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu. Aici, a învățat limbile română și slavonă, dobândind abilități tipografice. În 1691, a fost numit conducător al tipografiei domnești din București, unde au fost tipărite multe cărți religioase și laice.
Antim a avansat în ierarhia Bisericii, fiind ales stareț al Mănăstirii Snagov în 1694, apoi episcop al Râmnicului în martie 1705, iar în februarie 1708, a devenit mitropolit al Ungrovlahiei.
Ctitor al Mănăstirii Antim
De asemenea, Antim Ivireanul a construit mănăstirea cu hramul „Duminica Tuturor Sfinților” din București, cunoscută și sub numele de Mănăstirea Antim, între 1713-1715. Aceasta rămâne un remarcabil monument de arhitectură, pictură și sculptură din România, fiind dotată cu toate cele necesare.
Exilul și martiriul
Pe fondul politicii sale antiotomane, în 1716, la solicitarea domnitorului Nicolae Mavrocordat, a fost destituit, întemnițat și caterisit de patriarhul ecumenic, fiind condamnat la exil pe viață în Mănăstirea Sfânta Ecaterina de la Muntele Sinai. În drumul său spre exil, a fost omorât de soldații turci care-l însoțeau, iar trupul său a fost aruncat în râul Marița, lângă Adrianopol.
Ulterior, Patriarhia Ecumenică a restabilit cinstea și a ridicat caterisirea lui Antim Ivireanul, reabilitându-l la câțiva ani după moartea sa.
Viața și moartea Sfântului Mucenic Calistrat
Sfântul Mucenic Calistrat a trăit în perioada împăratului roman Dioclețian (284-305). Provenind dintr-o familie creștină din Cartagina, Africa, acesta era fiul unui soldat întors din Ierusalim, unde a fost martor al minunilor Domnului nostru Iisus Hristos. Formarea sa religioasă a avut loc sub îndrumarea unui strămoș care a trăit în vremurile marilor prigoane creștine, însuflețindu-l să îmbrățișeze credința cu tărie.
Martiriul Sfântului Calistrat
În perioada persecuțiilor, Sfântul Calistrat a fost un exemplu de credință neclintită. În cadrul unității sale militare, el era singurul creștin, ceilalți colegi fiind adoratori ai idolilor. Aceștia l-au denunțat pentru rugăciunile sale și pentru invocarea numelui lui Iisus Hristos.
Întâlnirea cu Comandantul
Convocat în fața comandantului, Sfântul Calistrat a aflat că camarazii săi îl acuzau din pricina credinței sale. De față, el a exprimat nedumerirea sa: „Deci, oare, pentru aceasta mă clevetesc aceștia pe mine, că cinstesc pe unul adevăratul Dumnezeu, iar nu pe dumnezei mincinoși?” A subliniat că, dacă ar fi fost un soldat slab sau fricos, acuzele ar fi avut un fundament valid. Totodată, el a întrebat retoric de ce era judecat doar pentru convingerile sale religioase.
Chinurile și Credința Neclintită
În ciuda presiunilor, Sfântul Calistrat a refuzat să renunțe la credința sa. Drept urmare, a fost supus torturii. Chiar și în fața suferinței extrem de dure, el a rămas fidel convingerilor sale religioase. În cele din urmă, a fost acoperit cu un burduf și aruncat în mare, însă a supraviețuit în mod miraculos, fiind salvat de Dumnezeu din adâncuri.
Convertirea Soldaților
Minunea supraviețuirii sale în mare nu a trecut neobservată, 49 de soldați care au asistat la acest eveniment au căpătat credință în Dumnezeul pe care Sfântul Calistrat îl adora. Acestora li s-au alăturat încă 135 de ostași, recunoscând adevărul și puterea divină. Așadar, martiriul Sfântului Calistrat a inspirat numeroși alții să-l urmeze în credința sa.
Moartea și Mărturisirea Credinței
În cele din urmă, Sfântul Calistrat și cei 49 de soldați convertiți au fost ucisi în temniță, la ordinul comandantului. Asemenea morții sale, martiriul a servit ca un testament al credinței sale neclintite în fața nedreptății. Această poveste este un exemplu izbitor de curaj și dedicare față de credință, chiar și în cele mai dificile circumstanțe.
Concluzie
Viața și moartea Sfântului Calistrat rămân o inspirație puternică pentru credincioși. El a demonstrat că credința și curajul pot triumfa în cele mai întunecate momente. Asemenele mărturisiri au o relevanță considerabilă, chiar și în societățile contemporane, fiind un simbol al rezistenței spirituale și al devotamentului față de valori. Astfel, moartea sa nu a fost în zadar, ci a generat o mișcare de conștiință și convertire printre soldații necredincioși.
