Sindicatul Sanitas Covasna va contesta în instanţă decizia de diminuare a veniturilor angajaţilor Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică (DSP), luată în contextul măsurilor de reducere a cheltuielilor de personal prevăzute de OUG nr. 7/2026, a anunţat liderul organizaţiei sindicale, Vasile Neagovici.
Potrivit acestuia, sporurile pentru condiţii deosebite de muncă au fost diminuate cu 300 de lei lunar, pentru o perioadă de trei luni, iar indemnizaţia de hrană a fost redusă cu 50% în luna septembrie, potrivit Agerpres.
„Problema care a creat o nemulţumire majoră rândul salariaţilor din cadrul DSP Covasna este acea măsură stabilită prin OUG 7 de la începutul anului, prin care s-a impus la nivelul acestor structuri judeţene aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii diminuarea cheltuielilor cu personalul până la finele anului (…) S-au încercat tot felul de măsuri la nivelul judeţului pentru a se evita diminuarea veniturilor, am discutat cu conducerea instituţiei, (…) dar, forţaţi de acest act normativ, au continuat diminuarea veniturilor salariaţilor. Este o nemulţumire majoră, pentru că o parte din acest personal de specialitate încă de anul trecut avea o plafonare de 300 de lei a sporului pentru condiţii deosebite de muncă. Acum, de la 1 septembrie s-au trezit cu încă o măsură forţată de reducere a veniturilor, respectiv de diminuare cu 300 de lei a acestui spor pentru 3 luni de zile, precum şi diminuarea indemnizaţiei de hrană cu 50% pentru luna septembrie 2026”, a declarat, pentru AGERPRES, liderul Sanitas Covasna, Vasile Neagovici.
Acesta afirmă că măsurile accentuează nemulţumirile angajaţilor, ale căror venituri au mai fost diminuate şi anul trecut.
„Este o nemulţumire pentru că de la 1 iulie 2025 unei părţi dintre salariaţii DSP Covasna i s-a redus acel spor de la 15%, cât era la momentul respectiv, la un plafon maxim de 300 de lei. A urmat de la 1 ianuarie o altă diminuare pentru personalul care avea un venit mai mare de 6.000 de lei, li s-a reţinut indemnizaţia de hrană. Şi acum, o nouă etapă de reducere a veniturilor (…) Din păcate, salariile în sănătate, nu numai la DSP, ci în alte părţi, au rămas plafonate de ani de zile, (…) iar angajaţii în loc să spere la o actualizare a veniturilor, măcar la rata de inflaţie, să trezesc cu tot felul de surprize neplăcute. Diminuarea veniturilor este inacceptabilă din punctul meu de vedere, pentru că acestea au rămas foarte reduse, nu au mai ţinut pasul cu rata inflaţiei şi dacă ne raportăm la anul 2018, în care au crescut aceste venituri şi, ulterior, încă o creştere din 2024, nu acoperă nici măcar 50% din rata de inflaţie din aceşti ani de zile”, a mai spus Vasile Neagovici.
Acesta a menţionat că Sanitas Covasna va apela la instanţă pentru anularea deciziei.
„Noi, ca organizaţie sindicală, am decis să acţionăm în instanţă (…) Este singura cale care ne-a mai rămas, să acţionăm în instanţă, să solicităm anularea acestei decizii, din punctul meu de vedere, incorectă şi lipsită de echitate, până la urmă, raportat la veniturile actuale ale personalului (…) Apreciez în continuare că nu este corect să diminuăm veniturile personalului”, a adăugat liderul Sanitas Covasna.
Neagovici a menţionat, totodată, că nu este exclus ca şi angajaţii altor DSP-uri din ţară să se confrunte cu aceeaşi problemă.
„E de aşteptat ca această măsură nu numai la Covasna să se întâmple, ci şi în alte DSP din ţară. Nu în toate, dar în unele au fost luate măsuri şi mai dure (…) Probleme vor fi şi la alte unităţi finanţate din bugetul de stat, aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii. Din informaţiile noastre, în perioada următoare există posibilitatea să fie afectaţi şi colegi din Centrele de Transfuzie Sanguină”, a avertizat acesta.
Conducerea DSP Covasna a precizat că a analizat mai multe variante pentru îndeplinirea obligaţiei de reducere cu 10% a cheltuielilor de personal faţă de anul precedent, în încercarea de a evita concedierile şi a limita impactul asupra angajaţilor.
„Am decis, în cele din urmă, ca să nu fie vorba de concedieri, să diminuăm sporurile pe perioada minim necesară pentru a acoperi această reducere de 10%. Deci, ne afectează enorm de mult, pentru că noi şi până acum am lucrat mult, mult, mult subdimensionat faţă de necesarul de personal şi, totuşi, nu s-a ţinut cont de treaba asta şi tot trebuie să facem reducerea asta de 10% (…) Am făcut nu ştiu câte variante şi până la urmă am convenit soluţia asta care să afecteze în cea mai mică măsură personalul. Mă afectează inclusiv pe mine (…) Am discutat şi cu personalul, eu nu zic că s-a bucurat, nu m-am bucurat nici eu, dar asta e măsura pe care puteam să o facem. Calculele noastre arată că ar trebui să iasă cu cele 3 luni şi după aia revenim la valorile iniţiale”, a declarat, pentru AGERPRES, directorul DSP Covasna, Agoston Laszlo.
El a mai spus că s-ar fi aşteptat ca sindicatele să protesteze încă de la adoptarea OUG 7 şi nu să conteste acum, în instanţă, aceste măsuri.
„Acum poate să ne dea în judecată, dacă doreşte, nu ştiu cu ce rezultat, dar de ce nu a făcut circ atunci când s-a semnat OUG 7, atunci trebuia să meargă să zică că la DSP Covasna în loc de 69 persoane, câte posturi avem aprobate, lucrează 39 de persoane, deci aproape jumătate din personal”, a conchis directorul DSP Covasna.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .