Oricât de bine ar fi scrisă o lege electorală, voturile nu pot fi transformate în mandate într-un mod perfect echitabil pentru toată lumea. O demonstrație matematică arată că niciun sistem cu un Parlament de dimensiune fixă nu poate garanta simultan reprezentarea proporțională a partidelor și păstrarea tuturor mandatelor câștigate în teritoriu. Una dintre aceste trei promisiuni trebuie sacrificată.
Descoperirea nu înseamnă că alegerile sunt fraudate sau că voturile sunt numărate greșit. Problema apare după numărare, atunci când rezultatele trebuie transformate într-un număr limitat de locuri în Parlament.
„Nu este corupție sau conspirație. Este pur și simplu matematică”, explică unul dintre autorii cercetării.
Cele trei promisiuni pe care niciun sistem electoral nu le poate respecta simultan
Sebastian Tim Holdum, matematician la Universitatea din Copenhaga, și Frederik Ravn Klausen, cercetător la Universitatea Cambridge, au identificat trei condiții pe care alegătorii le asociază, de regulă, cu un scrutin echitabil.
Prima este proporționalitatea: dacă un partid primește 20% dintre voturi, ar trebui să primească aproximativ 20% dintre locurile din Parlament.
A doua este reprezentarea regională: candidații care câștigă mandate în circumscripțiile lor trebuie să își păstreze locurile, astfel încât diferitele regiuni ale țării să fie reprezentate.
A treia este menținerea unui număr fix de parlamentari. Parlamentul nu ar trebui să crească după fiecare scrutin doar pentru ca toate partidele și toate regiunile să primească exact numărul de mandate rezultat din calcule.
Fiecare dintre aceste obiective pare rezonabil. Problema este că, potrivit noii teoreme, ele nu pot fi garantate în același timp, în special atunci când numărul partidelor crește.
„Odată ce există un anumit număr de partide politice, una dintre cele trei componente trebuie să cedeze. Altfel, calculele pur și simplu nu funcționează”, a explicat Klausen într-un comunicat publicat de Universitatea Cambridge.
De ce apar partidele cu voturi, dar fără locuri suficiente
Situația poate fi înțeleasă fără formule complicate. Să presupunem că o țară este împărțită în mai multe circumscripții, fiecare având propriii câștigători.
Unele partide obțin suficiente voturi concentrate într-o regiune și câștigă direct mandate. Alte formațiuni adună un număr important de voturi la nivel național, dar sprijinul lor este răspândit și nu le permite să câștige local.
Pentru ca rezultatul final să fie proporțional, partidele din a doua categorie trebuie să primească mandate compensatorii.
Cu cât intră în competiție mai multe partide, cu atât sunt necesare mai multe asemenea locuri. La un moment dat, numărul mandatelor compensatorii depășește spațiul disponibil într-un Parlament cu dimensiune fixă.
Din acel punct există numai trei variante: unele mandate locale sunt retrase, proporționalitatea este încălcată sau numărul parlamentarilor crește.
Matematicienii au demonstrat că nu există o a patra soluție capabilă să păstreze integral toate cele trei principii.
Cum poate un partid cu o treime din voturi să ia aproape două treimi din mandate
Unele dintre cele mai spectaculoase diferențe dintre voturi și mandate apar în Marea Britanie, unde câștigătorul din fiecare circumscripție obține locul, indiferent de rezultatele naționale.
În 2005, Partidul Laburist a primit aproximativ 35% dintre voturi, dar a obținut peste 55% dintre locurile din Camera Comunelor.
Conservatorii s-au aflat la mai puțin de trei puncte procentuale în urmă, cu aproximativ 32% dintre voturi, însă au primit puțin peste jumătate din numărul mandatelor câștigate de laburiști.
Liberal-democrații au strâns peste 20% dintre voturile exprimate la nivel național, dar au primit mai puțin de 10% dintre locurile din Parlament.
Diferența a fost și mai vizibilă la alegerile britanice din 2024. Laburiștii au obținut 33,7% dintre voturi și 411 dintre cele 650 de mandate, în timp ce Reform UK a primit 14,3% dintre voturi, dar numai cinci locuri.
Sistemul britanic păstrează dimensiunea Parlamentului și garantează că fiecare circumscripție are un câștigător. Prețul plătit este însă proporționalitatea: numărul de mandate poate fi foarte diferit de procentul de voturi.
Germania a ales un Parlament tot mai mare, apoi a schimbat regula
Germania a încercat, timp de mai mulți ani, să păstreze atât câștigătorii locali, cât și proporționalitatea națională.
Pentru a corecta diferențele, sistemul acorda mandate suplimentare. Pe măsură ce scena politică s-a fragmentat și mai multe partide au intrat în Bundestag, numărul acestor locuri a crescut.
Parlamentul german, proiectat inițial pentru 598 de membri, a ajuns la 736 de parlamentari după alegerile din 2021, o creștere de aproximativ 23%.
Reforma adoptată în 2023 a limitat extinderea Bundestagului, dar compromisul a fost făcut în altă parte: câștigarea unei circumscripții nu mai garantează automat intrarea candidatului în Parlament dacă partidul depășește numărul de mandate la care are dreptul potrivit votului național.
Germania a păstrat astfel proporționalitatea și dimensiunea controlată a legislativului, dar a slăbit principiul potrivit căruia fiecare câștigător local trebuie să primească obligatoriu un mandat.
Un singur mandat a putut decide cine conduce o țară
Autorii studiului au analizat și alegerile din Danemarca din 2022, unde numărul mandatelor compensatorii nu a fost suficient pentru a corecta complet rezultatele din circumscripții.
Pentru prima dată după 1947, un mandat regional nu a mai putut fi echilibrat prin locurile compensatorii.
Diferența părea minoră, dar mandatul respectiv a decis majoritatea parlamentară. Blocul de stânga a ajuns să câștige majoritatea, deși obținuse mai puține voturi decât blocul de dreapta.
Cazul arată cum o abatere aparent nesemnificativă de la proporționalitate poate stabili cine formează guvernul.
„În esență, aproape că a rupt sistemul”, a explicat Klausen, citat în prezentarea cercetării.
Ce înseamnă demonstrația pentru alegerile din România
În România, mandatele de deputat și senator sunt repartizate în două etape: mai întâi la nivelul circumscripțiilor electorale, apoi la nivel național.
În prima etapă sunt distribuite mandatele care rezultă din voturile obținute în fiecare circumscripție. Voturile rămase neutilizate sunt centralizate la nivel național, unde sunt folosite pentru repartizarea celorlalte locuri.
Mecanismul prevăzut de Legea nr. 208/2015 încearcă să combine reprezentarea județelor cu o distribuție cât mai proporțională a mandatelor între partide.
Noua cercetare nu afirmă că alegerile parlamentare din România sunt incorecte și nu pune sub semnul întrebării numărarea voturilor. Ea arată că orice sistem care încearcă să împace reprezentarea teritorială, proporționalitatea și un număr prestabilit de mandate va ajunge, în anumite situații, la un compromis.
Concluzia nu se aplică în aceeași formă alegerilor prezidențiale directe, unde este ales un singur candidat, ci în special scrutinelor în care voturile trebuie transformate în numeroase mandate parlamentare.
Alegerile perfect echitabile sunt imposibile, dar unele sisteme sunt mai bune
Rezultatul matematic nu înseamnă că toate sistemele electorale sunt la fel sau că democrația este condamnată.
„Nu există un sistem perfect”, spune Klausen, însă unele formule pot reprezenta voturile mai fidel decât altele.
Cercetătorii propun o metodă denumită „proporționalitate garantată cu ierarhizare geografică”. În acest sistem, numărul total de mandate al fiecărui partid ar fi stabilit strict în funcție de procentul obținut la nivel național.
Dacă o formațiune primește 20% dintre voturi, ar primi 20% dintre locurile din Parlament. Mandatele sale ar fi apoi atribuite candidaților din regiunile în care partidul a obținut cele mai bune rezultate.
Soluția păstrează proporționalitatea și dimensiunea fixă a Parlamentului, dar renunță la ideea că fiecare câștigător local trebuie să primească obligatoriu un loc.
Studiul, intitulat „Impossibility theorem for two-tier electoral systems”, a fost publicat în revista științifică Annals of Operations Research.
Verdictul matematicienilor este simplu: un sistem electoral poate fi construit mai bine sau mai prost, poate limita inechitățile și poate aproxima cele trei obiective, dar nu le poate garanta perfect pe toate. În momentul în care voturile devin mandate, cineva sau ceva trebuie să cedeze.
This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .