Acasă Economie Romgaz anunță că producţia de hidrocarburi a scăzut în primele 9 luni...

Romgaz anunță că producţia de hidrocarburi a scăzut în primele 9 luni din 2026 cu 1,99%

0



Romgaz a înregistrat în primele nouă luni ale acestui an o producţie totală de hidrocarburi de 23,49 milioane barili echivalent petrol (bep), cu 1,99% mai mică faţă de cea din perioada similară a anului trecut, de 23,96 milioane bep, conform unui raport preliminar remis, marţi, Bursei de Valori Bucureşti, potrivit Agerpres.

Cantitatea de gaze naturale extrase, brut, a fost de 23,14 milioane bep (3,6 miliarde mc), în scădere cu 2,06%, iar producţia de condensat de 343.000 bep (+3,72%).

Gazele naturale din producţia internă valorificate au totalizat 3,425 miliarde mc, în scădere cu 5,62% comparativ cu primele nouă luni din 2025.

Producţia de energie electrică a fost, în perioada menţionată, de 484,1 GWh (+0,83%).

Gazele naturale extrase din depozite au însumat 1,49 miliarde mc (+ 19,25%), iar cele injectate 1,729 miliarde mc (-15,49%).

Romgaz are ca principale segmente de activitate explorarea geologică în scopul descoperirii de noi zăcăminte gazeifere, producţia de gaz metan prin exploatarea zăcămintelor din portofoliul companiei, furnizarea şi distribuţia de gaze naturale, operaţii speciale şi servicii la sonde, producţia şi furnizarea de energie electrică.

Acţionarul majoritar al companiei este statul român, cu o participaţie la capitalul social de 70,0071%.

Începând cu data de 12 noiembrie 2013, acţiunile emise de SNGN Romgaz sunt tranzacţionate pe piaţa reglementată administrată de Bursa de Valori Bucureşti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .