Fostul ministru al Energiei, Bogdan Ivan, a declarat, în direct la Gândul, că România produce dublul cantității de benzină consumate. Prețul a ajuns, luni seara, la 9,95 lei pe litru, o creștere cu aproape 18 bani pe litru față de săptămâna trecută.
România produce dublu față de consumul intern de benzină
„La benzină, noi în România producem dublu față de câtă benzină consumăm în țara noastră”, a declarat Ivan, luni seara, potrivit Mediafax.
Acesta a vorbit și despre creșterile accizei la motorină.
„Eu când am spus acum o lună că intru în Parlament cu o lege pentru că Guvernul nu face nimic ca să reducă acciza la motorină, brusc, de când am depus proiectul de lege până când a ajuns să fie adoptat în aproximativ o săptămână și jumătate, am avut o creștere a prețului motorină de aproape un leu, fără să ai o corelație directă cu prețul internațional”, a declarat Ivan.
Motorina s-a scumpit cu aproape un leu, în timp ce Guvernul monitorizează prețurile la pompă
Fostul ministru al Energiei a precizat că este vorba despre un preț maxim istoric al motorinei de 1.500 de lei pe tonă, la nivel internațional.
În ceea ce privește prețurile de la pompă raportate la situația creată de blocarea Strâmtorii Ormuz în contextul Războiului SUA – Iran din Orientul Mijlociu, președintele Nicușor Dan a declarat, luni, că nu vede „creșteri excepționale de preț” în ceea ce privește benzina, dar că statul va monitoriza piața, afirmând și că Guvernul va lua măsuri în timp real în funcție de evoluția evenimentelor.
Luni, benzina standard costa 9,95 lei pe litru, în timp litrul la motorină era de 10.55 lei / litru. Benzina s-a scumpit cu 18 bani pe litru față de săptămâna trecută.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .