Acasă Sănătate Rogobete sare în apărarea PSD după petrecerea de la Timișoara: "Nu trebuie...

Rogobete sare în apărarea PSD după petrecerea de la Timișoara: "Nu trebuie să generalizăm comportamentul unor persoane la întregul partid"

0



Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat marţi, referindu-se la evenimentul din weekend de la Timişoara la care au participat lideri social-democraţi, că nu este corect ca imaginea întregului partid să fie asociată cu comportamentul unor persoane, subliniind totodată că deţinerea unei funcţii publice presupune păstrarea demnităţii în toate formele de manifestare, potrivit Agerpres.

„Să nu generalizăm. Nu înseamnă că tot PSD-ul are această imagine, pentru că nu este corect”

„Cred că este important ca oamenii să înţeleagă că, în general, este bine să nu generalizăm. Faptul că au apărut una-două-trei persoane, care sigur au deschis un narativ public de tip cancan la nivel naţional, nu înseamnă că toţi avem aceeaşi… nu înseamnă că tot Partidul Social Democrat are această imagine, pentru că nu este corect”, a afirmat ministrul.

Declaraţia a fost făcută cu prilejul lansării campaniei pentru construirea primei Clinici Universitare Integrate de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice pentru Copii din România, proiect realizat în parteneriat cu Spitalul Clinic CF2 şi Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”.

„Când ai o funcţie publică, e bine să îţi păstrezi demnitatea în toate formele de manifestare”

Rogobete a adăugat că persoanele care ocupă funcţii publice trebuie să manifeste o anumită conduită în spaţiul public.

„Ca mesaj general, dacă doriţi, ca un răspuns general, consider că atunci când ai o funcţie publică, atunci când eşti o persoană cu demnitate publică, e bine să îţi păstrezi demnitatea în toate formele de manifestare”, a spus Rogobete.

Rogobete vrea să există lista medicamentelor compensate

Alexandru Rogobete a anunţat că îşi propune ca, spre sfârşitul lunii decembrie, să fie introduse alte 40 de medicamente pe lista celor compensate.

„Cât despre zona de pacienţii, îi asigur că fac tot ce îmi stă în putere şi lucrez cu toate instituţiile şi cu toate organismele din jurul Ministerului Sănătăţii astfel încât să le asigurăm accesul la medicamente. În decembrie şi la final de decembrie îmi doresc să introducem alte 40 pe lista de compensate”, a mai afirmat ministrul.

Mai mulţi lideri ai PSD au participat în weekend la o petrecere de botez organizată la Timişoara de preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alfred Simonis, care şi-a creştinat cel de-al treilea băiat.

Sorina Docuz, tânăra parteneră a fostului premier PSD Marcel Ciolacu, a purtat o rochie gri pe care a accesorizat-o cu o blană care părea de şinşilă.

Internauţii care au văzut imaginile au comentat „luxul şi opulenţa”, fiind oameni care au avansat ideea că haina partenerei fostului lider PSD costă câteva zeci de mii de lei.

La eveniment au mai participat Lia Olguţa Vasilescu, ministrul delegat pentru învăţământ preuniversitar Sorin Ionescu, ministrul Sănătăţii Alexandru Rogobete, fostul ministru al Sănătăţii Alexandru Rafila, ministrul Muncii Florin Manole, primarul sectorului 4 Daniel Băluţă, fostul ministru al Energiei Bogdan Ivan.

Printre cei care au cântat la petrecerea lui Simonis s-au aflat Al Bano şi Theo Rose.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .