Acasă Sport Respins de SUA, Omar Artan spune că nu renunță la visul de...

Respins de SUA, Omar Artan spune că nu renunță la visul de a arbitra la Cupa Mondială

0



După ce nu a fost lăsat să intre în Statele Unite, unde urma să arbitreze la Cupa Mondială (11 iunie-19 iulie), arbitrul somalez Omar Artan a ajuns miercuri la Mogadishu (Somalia). În faţa celor aproximativ o sută de persoane venite să-l întâmpine, el a asigurat că va fi pe teren la Cupa Mondială din 2030, scrie news.ro.

Omar Artan nu renunţă la visul său. Cel mai bun arbitru african din 2025 a sosit miercuri la aeroportul din Mogadishu (Somalia), la două zile după ce a fost respins din Statele Unite din cauza naţionalităţii sale, unde urma să arbitreze la Cupa Mondială din 2026 (11 iunie-19 iulie). Întors pe pământul natal, arbitrul somalez a dat deja întâlnire pentru Cupa Mondială din 2030. „Voi fi acolo la următoarea Cupă Mondială”, a asigurat el în faţa celor aproximativ o sută de persoane prezente pe pista aeroportului.

În ciuda situaţiei, Artan a preferat să rămână optimist: „În ciuda a ceea ce mi s-a întâmplat, nu sunt descurajat. Avem ţara noastră, Somalia, şi acest steag, atât în momentele bune, cât şi în cele rele. Trebuie să-i apărăm onoarea”. Arbitrul somalez a trăit totuşi un adevărat calvar la sosirea în Statele Unite, unde se afla totuşi în posesia „documentelor corecte”. Interogat timp de 11 ore de către autorităţi, el a fost apoi plasat într-o celulă înainte de a fi expulzat de pe teritoriul american.

Statele Unite au justificat miercuri expulzarea lui Artan, susţinând că aveau „motive foarte întemeiate” pentru a-l expulza pe arbitru. Un oficial al Departamentului de Stat american ar fi menţionat „legăturile cu presupuşi membri ai unor organizaţii teroriste”.

Acest eveniment are loc într-un context de restricţii de viză şi interdicţii de intrare pe teritoriul american care vizează 19 ţări, printre care şi Somalia. Somalia a fost, de altfel, ţinta unor remarci rasiste din partea lui Donald Trump în ultimele luni, acesta calificându-i pe locuitorii ţării drept „gunoi” şi afirmând chiar: „S-ar putea spune că este cea mai rea ţară din lume dacă ar fi o ţară, dar nu cred că este una.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .