Asociaţia Suryam, prin intermediul platformei MureşHUB, a lansat un program intensiv de învăţare a limbii române dedicat refugiaţilor ucraineni, stabiliţi de cel puţin un an în judeţele Mureş, Alba, Sibiu şi Bistriţa-Năsăud.
„Ziua Limbii Române este celebrată, pentru prima dată, în mod simbolic şi simultan în România, Republica Moldova şi Ucraina. Cu ocazia acestei sărbători transfrontaliere fără precedent, MureşHUB (Asociaţia Suryam) deschide înscrierile pentru un program intensiv de limba română cu o durată de opt luni. Iniţiativa se adresează refugiaţilor ucraineni stabiliţi de cel puţin 12 luni în judeţele Mureş, Alba, Sibiu şi Bistriţa-Năsăud, având ca scop sprijinirea tranziţiei lor către o integrare socio-economică durabilă şi o viaţă autonomă”, a anunţat preşedintele Asociaţiei Suryam, Marius Dumitrescu, coordonatorul MureşHUB, într-un comunicat de presă.
Program intensiv de învăţare a limbii române
Programul are o durată de 8 luni şi urmăreşte parcurgerea structurată a nivelurilor de competenţă lingvistică de la A1 la B1/B2.
Potrivit lui Marius Dumitrescu, sesiunile educaţionale sunt gratuite şi se vor desfăşura în format fizic la Sibiu şi în regim online pentru cursanţii din celelalte trei judeţe participante.
„Celebrarea concomitentă a Zilei Limbii Române în toate cele trei ţări vecine marchează un act geopolitic şi istoric de unitate. În contextul proiectelor noastre, această sincronizare arată că învăţarea limbii române este o invitaţie deschisă la dialog cultural reciproc şi respect”, a arătat coordonatorul MureşHUB.
Conform organizatorilor, însuşirea limbii române reprezintă principalul pilon pentru obţinerea independenţei administrative, accesarea unor locuri de muncă calificate şi integrarea socio-economică durabilă a refugiaţilor în comunităţile gazdă.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .