Acasă Actualitate Profesor reținut după ce ar fi agresat sexual o elevă de 13...

Profesor reținut după ce ar fi agresat sexual o elevă de 13 ani

0



Un cadru didactic de 59 de ani din comuna Dragomirești, județul Dâmbovița, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat că a agresat sexual o elevă de 13 ani în timpul orei de curs.

Polițiștii Secției nr. 4 Poliție Rurală Dragomirești, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui profesor de 59 de ani, bănuit de agresiune sexuală asupra unui minor.

Potrivit Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dâmbovița, incidentul s-ar fi petrecut pe 23 septembrie, într-o școală gimnazială din Dragomirești.

În timpul orei de curs, profesorul ar fi tras de mână o elevă de 13 ani și ar fi sărutat-o pe gât, împotriva voinței acesteia.

Bărbatul urmează să fie prezentat vineri, magistraților, care vor decide o eventuală măsură preventivă.

Polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .