Pe linia de cale ferată Cluj-Poieni, aflată în proces de reabilitare și electrificare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), circulă deja trenuri de lucru, iar Asociația Pro Infrastructură solicită autorităților să facă toate demersurile necesare pentru redeschiderea circulației trenurilor de călători până la sfârșitul anului 2026.
Potrivit asociației, care citează rapoarte CFR din luna mai, stadiul fizic al lucrărilor pe cei 67 de kilometri ai tronsonului dintre Cluj-Napoca și Poieni, parte a magistralei Cluj-Oradea, a ajuns la 62%, scrie Mediafax.
Ținta stabilită prin PNRR este ca până la 31 august să fie montate 90% din liniile de cale ferată prevăzute în proiect, pe ambele fire, inclusiv pe liniile secundare din stații.
Trenurile de lucru circulă deja pe traseu
Reprezentanții Pro Infrastructură susțin că pe tronsonul aflat în modernizare se circulă deja cu trenuri de lucru.
„Se circulă cu trenuri de lucru de la Cluj până la Poieni, cât și pe liniile abătute în stații. Un fir este instalat, iar celălalt este parțial pus în operă – vedem traversele depozitate pe terasament. Șina este importată din Italia pe calea ferată și sosește în ritm de aproximativ 16 km pe lună”, arată reprezentanții asociației.
Ecoduct blocat la Ministerul Mediului
Asociația semnalează și existența unor blocaje administrative care afectează desfășurarea lucrărilor.
Potrivit acesteia, în zona stației Brăișoru există „un ecoduct cerut de ministerul Mediului blocat la… același minister în procesul de revizuire a acordului de… mediu”.
Din acest motiv, constructorul a fost obligat să amenajeze un traseu provizoriu care ocolește zona unde lipsește autorizația de construire, urmând ca traseul definitiv să fie realizat după obținerea tuturor avizelor necesare.
Solicitare pentru reluarea circulației trenurilor de călători
Pro Infrastructură cere oficialilor CFR să permită reluarea circulației trenurilor de călători pe relația Cluj-Huedin-Poieni înainte de finalizarea completă a proiectului.
„Tracțiune diesel, fiindcă este cert că electrificarea nu va fi gata”, transmit reprezentanții asociației.
Bolojan: Închiderea liniei timp de trei ani a produs pierderi și neplăceri
Premierul Ilie Bolojan declara în luna martie că suspendarea circulației pe calea ferată Cluj-Oradea timp de trei ani a generat pierderi și disconfort pentru cetățeni.
Șeful Guvernului a precizat atunci că autoritățile au transmis un avertisment constructorilor implicați în proiect.
Investiție de peste 9 miliarde de lei prin PNRR
Proiectul finanțat prin PNRR vizează electrificarea și reabilitarea liniei de cale ferată Cluj-Napoca – Oradea – Episcopia Bihor, precum și a tronsonului Episcopia Bihor – Frontiera cu Ungaria.
În total, sunt modernizați 166,216 kilometri de cale ferată, pentru circulația trenurilor de marfă cu viteze de până la 100 km/h și a trenurilor de călători cu viteze de până la 160 km/h.
Valoarea totală a investiției depășește 9 miliarde de lei.