Acasă Sănătate Prima prelevare de organe din acest an la Spitalul Județean din Sibiu:...

Prima prelevare de organe din acest an la Spitalul Județean din Sibiu: Ficatul și rinichii unui pacient de 72 de ani au salvat alte vieți

0



Ficatul şi rinichii unui pacient în vârstă de 72 de ani, aflat în moarte cerebrală la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, au fost prelevate joi, de două echipe medicale din Cluj-Napoca, aceasta fiind prima prelevare de organe realizată în acest an la unitatea medicală sibiană, informează un comunicat de presă.

Potrivit medicilor sibieni, pacientul fusese internat în 10 octombrie, după ce a suferit un politraumatism în urma unei căderi de la aproximativ doi metri. Diagnosticul de moarte cerebrală a fost stabilit miercuri, 14 octombrie.

Ficatul a fost prelevat de o echipă condusă de dr. Horea Bocşe, medic specialist în chirurgie generală la Institutul Regional de Gastroenterologie şi Hepatologie „Prof. Dr. Octavian Fodor” din Cluj-Napoca. Rinichii au fost prelevaţi de o echipă a Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal din Cluj-Napoca, coordonată de dr. Dan Pop.

Intervenţia s-a desfăşurat sub supravegherea medicului-şef ATI de la Sibiu, Alina Bereanu.

„În astfel de momente, cel mai important este gestul profund uman şi generos al familiei, care, prin decizia sa, oferă o nouă şansă la viaţă unor pacienţi aflaţi în situaţii dificile. Le transmitem întreaga noastră apreciere şi recunoştinţă pentru solidaritatea şi altruismul de care au dat dovadă”, a declarat dr. Tiberiu Toabeş.

Coordonatorul local de transplant a mulţumit tuturor echipelor implicate şi a subliniat că prelevarea presupune o mobilizare şi o coordonare atentă, pentru ca organele să fie recoltate în condiţii optime şi transportate în timp util către centrele de transplant.

Deocamdată organele nu au fost transplantate, potrivit medicilor sibieni.

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu este acreditat de Agenţia Naţională de Transplant pentru activitatea de prelevare de organe şi ţesuturi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .