Acasă Sport Premieră pentru România: Răzvan Puiu este campion mondial la EA Sports FC

Premieră pentru România: Răzvan Puiu este campion mondial la EA Sports FC

0



Răzvan Puiu a câștigat duminică seara la Paris titlul de campion mondial la EA Sports FC. El este campion en-titre al eSuperligii în ultimele două sezoane: în 2025 sub culorile Universității Craiova, iar în 2026 în tricoul lui CFR Cluj, scrie Mediafax.

Răzvan „RvPLegend” Puiu a devenit duminică seara primul român care câștigă campionatul mondial oficial al actualului format EA Sports FC / FC Pro, organizat direct de EA Sports.

În vârstă de 22 de ani și legitimat la organizația Hyperspirit, Puiu a avut un parcurs remarcabil pe tot parcursul turneului. A intrat în competiție prin faza Play-Ins, a încheiat faza de grupă pe locul 11, cu trei victorii, un egal și două înfrângeri, apoi a trecut, în fazele eliminatorii, de adversari din Turcia, Brazilia și Bulgaria, înainte de a se impune categoric în semifinală.

În finală, Puiu l-a învins pe germanul Levy „levyfinn” Rieck cu scorul de 6-5, cucerind titlul mondial și un premiu de 250.000 de dolari, cel mai mare din cariera sa.

Performanța îl propulsează de pe locul 30 direct pe locul 4 în clasamentul mondial al jucătorilor.

„Visul oricărui jucător Pro de EAFC este să ajungă campion mondial, iar eu am reușit să-mi îndeplinesc cel mai mare vis al meu. Nimic nu este imposibil, prin muncă și dorință se poate realiza orice.”, a precizat Răzvan Puiu.

Finala a reunit, între 22 și 26 iulie, la Paris, cei mai buni 36 de jucători din lume. Competiția este considerată cea mai importantă întrecere individuală din fotbalul virtual, adunând un fond total de premii de 1,5 milioane de dolari.

El este campion en-titre al eSuperligii în ultimele două sezoane: a câștigat trofeul în 2025 sub culorile Universității Craiova, iar în 2026 în tricoul lui CFR Cluj.

Titlul lui Răzvan Puiu se adaugă unui palmares tot mai bogat al esports-ului românesc la nivel internațional. Ovidiu „Ovvy” Pătrașcu, fost jucător de fotbal de performanță la Universitatea Craiova, a fost primul român care a urcat pe treapta cea mai înaltă a unui campionat mondial la jocul de fotbal, în 2008, la World Cyber Games. Ana „ANa” Dumbravă, care a practicat fotbalul de performanță în copilărie și adolescență, a fost desemnată cea mai bună jucătoare de Counter-Strike din lume trei ani la rând, în 2022, 2023 și 2024. Andrei „Odoamne” Pascu a devenit primul român campion european la League of Legends, câștigând LEC Summer Split 2022 alături de Rogue. Iar Mihai „iM” Ivan, component al echipei NAVI, a scris istorie devenind primul român care câștigă un titlu mondial de Counter-Strike, la Major-ul de la Copenhaga din 2024.

Aceste rezultate individuale se adaugă performanței de echipă a Nexus Gaming, campioană mondială la Counter-Strike 2 în cadrul Campionatului Mondial de Esports, titlu deținut în prezent de România.

Perfomanțele jucătorilor români cresc în ciuda lipsei unei recunoașteri oficiale a esports-ului în România. Proiectul de lege care ar recunoaște esports-ul ca disciplină sportivă oficială a fost depus în Parlament în 2021 și se află încă în diverse etape ale procesului legislativ.

„Când un român urcă pe podium, România este menționată în presa internațională alături de cele mai puternice națiuni din domeniu. Esports-ul românesc are nevoie de recunoaștere oficială pentru a se putea dezvolta sănătos, pentru a atrage investiții și pentru a oferi jucătorilor un cadru legal și instituțional real. Pași importanți au fost făcuți, în primul rând prin depunerea în Parlament a unui proiect de lege. Suntem convinși că adoptarea lui va aduce și mai multe performanțe românești pe plan mondial.”, a precizat Tudor Dăescu, președinte Esports Summit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .